Activități preventive în portul Bicaz

0

La data de 12 august, polițiști din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității, cei ai Biroului de Siguranță Școlară, alături de  jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Neamț au desfășurat o activitate de prevenire a faptelor antisociale, a menținerii unui climat de ordine și liniștii publică în Portul Bicaz și la operatorii economici din această zonă.

Cu această ocazie au fost desfășurate activități de instruire a operatorilor economici cu privire la respectarea prevederilor legale referitoare la comercializarea băuturilor alcoolice și a produselor din tutun către elevi.

Turiștilor prezenți în zona Bicaz le-au fost distribuite pliante informative referitor la prevenirea furturilor din auto sau locuințe.

Totodată polițiștii și jandarmii au discutat cu cei prezenți despre consecințele  consumului de băuturi alcoolice sau substanțe interzise atunci când se află la manșa ambarcațiunilor sau caiacelor.

Prezența polițiștilor și jandarmilor a fost primită cu bucurie de turiștii prezenți în zonă, care le-au împărtășit din poveștile lor de vacanță și au primit sfaturi cu privire la o deplasare în siguranță.

Și Hercule, un cățel din Mureș prezent alături de cei dragi în zona Bicaz s-a alăturat polițiștilor și jandarmilor, realizând împreună instantanee ce vor deveni amintiri neprețuite din vacanță.

Polițiștii și jandarmii vor continua acțiunile în zonele cu aflux mare de persoane, pentru prevenirea evenimentelor rutiere și a celorlalte fapte care contravin ordinii și liniștii publice.

a transmis IPJ Neamț

telegram ziar piatra neamt
Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate