Acțiune BLITZ desfășurată de Biroul Rutier Roman

0

La data de 12  august, în intervalul orar 18.00-20.00 polițiștii Biroului Rutier Roman, au acționat pe Drumul Județean 207 C, pe raza comunelor Ion Creangă și Horia, pentru depistarea persoanelor care conduc sub influența băuturilor alcoolice ori a substanțelor psihoactive,  în vederea scăderii numărului de accidente rutiere.

Totodată polițiștii au avut în vedere  evenimentele rutiere în care sunt implicați minori aflați la volan.

În acest context, participanții la trafic au fost informații cu privire la riscurile asociate unei conduite deviante la volan, au primit informații cu privire la sancțiunile legislative aplicabile, precum și o serie de recomandări și mesaje, menite să conduca la prevenirea evenimentelor rutiere.

În cadrul acțiunii, polițiștii au aplicat 12 sancțiuni contravenționale,  în valoare totală de 8.000 de lei.

9 dintre acestea au fost aplicate conform O.U.G.195/2002, 1 conform OG 37/2006 (privitor la timpii de odihnă) și 2 conform HG 984/2005 (privitor la transportul animalelor vii fără documente de proveniență).

Pe parcursul acțiunii a fost reținut 1 permis de conducere și au fost retrase 4 certificate de înmatriculare.

Activitățile polițiștilor rutieri vor continua, pe raza întregului județ.

Drumuri bune și  conduită rutieră responsabilă!

a transmis IPJ Neamț

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate