Activităţi preventiv-educative în cadrul campaniei „Jandarmeria pe înţelesul tuturor”

0

jandarmÎn ziua de 18 decembrie a.c, cu începere de la ora 09.00, cadre ale Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Neamţ (Maior Dragoş Emilian, din cadrul Compartimentului Prevenirea şi Combaterea Faptelor Antisociale, Căpitan Popa Daniel, psihologul unităţii şi purtătorul de cuvânt, Căpitan Resmeriţă Cătălin) au desfăşurat, la Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă, din Comuna Ştefan cel Mare, activităţi preventiv-educative în cadrul campaniei „Jandarmeria pe înţelesul tuturor”.
Astfel între jandarmii nemţeni şi instituţia de învăţământ a fost semnat un parteneriat educaţional, fiind stabilite mai multe întâlniri dintre jandarmi şi elevi care au drept scop informarea şi educarea tinerilor în scopul adoptării comportamentului non violent şi oferirea sprijinului în privinţa cunoaşterii legislaţiei.
De asemenea, elevii au fost informaţi cu privire la actele de violenţă, la formele acesteia, fiind aduse în discuţie faptele de natură penală şi contravenţională cel mai frecvent întâlnite în cadrul instituţiilor de învăţământ. Copiii au fost provocaţi să identifice forme de violenţă în jurul lor, acasă, la şcoală, în cercurile de prieteni, pe net sau la televizor şi s-au prezentat modurilor în care trebuie să acţioneze în eventualitatea confruntării cu astfel de situaţii.
Director Apachiţei Liliana precizează faptul că activitatea educativ preventivă de astăzi a avut un impact pozitiv asupra elevilor unității noastre. Intenționăm ca pe viitor să menținem această colaborare cu Inspectoratul de Jandarmi Județean Neamț.

Activităţile educativ–preventive sunt organizate ca parte a campaniei „Jandarmeria pe înţelesul tuturor”!, iniţiată de IGJR, campanie ce va fi derulată pe parcursul unui an şi ce se desfăşoară la nivel naţional. Scopul acesteia este apropierea faţă de cetăţeni, informarea acestora cu privire la rolul şi misiunile pe care jandarmii le execută, precum şi modul în care Jandarmeria asigură respectarea legii, contribuind la menţinerea unei stări de ordine şi siguranţă, necesară bunei desfăşurări a activităţilor cotidiene.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate