Activitatea ISU pe luna mai 2011

0

III. ANALIZA STATISTICĂ A ACŢIUNILOR DE INTERVENŢIE S.M.U.R.D.

Echipajele de descarcerare şi prim ajutor au fost alertate la 372 evenimente, din care:
1. Detaşamentul de Pompieri Piatra Neamţ – 173 evenimente:
– 134 misiuni de acordare a primului ajutor calificat;
– 1 misiune de descarcerare la accidente rutiere;
– 1 misiune pentru asistenţa persoanelor căzute în locurile publice;
– 1 misiune pentru debloacarea unei persoane din locuinţă;
– 6 misiuni pentru transportul unor persoane aflate în imposibilitatea de a se deplasa, la solicitarea serviciului de ambulanţă;
– 1 misiune pentru asistenţa persoanelor cu intenţia de a se arunca în gol;
– 22 deplasări fără intervenţie a echipajelor de prim ajutor calificat – echipajele au ajuns la locul evenimentului dar nu au acţionat, întrucât persoana a refuzat primul ajutor calificat;
– 2 misiuni în care echipajul a fost întors din drum, întrucât nu mai era necesară deplasarea acestuia;
– 5 alarme false – echipajele s-au deplasat la locul intervenţiei, dar au constatat că pacientul nu există.
2. Detaşamentul de pompieri Roman – 127 evenimente:
– 113 misiuni de acordare a primului ajutor calificat;
– 2 misiuni de descarcerare la accidente rutiere;
– 1 misiune pentru transportul unei persoane aflată în imposibilitatea de a se deplasa, la solicitarea serviciului de ambulanţă;
– 2 misiuni în care echipajul a fost întors din drum, întrucât nu mai era necesară deplasarea acestuia;
– 5 deplasări fără intervenţii ale echipajelor de prim ajutor calificat – echipajele au ajuns la locul evenimentului dar nu au acţionat, întrucât persoanele au refuzat primul ajutor calificat;
– 4 alarme false – echipajele s-au deplasat la locul intervenţiei, dar au constatat că pacientul nu există.
3. Detaşamentul de pompieri Tîrgu Neamţ – 72 evenimente:
– 61 misiuni de acordare a primului ajutor calificat;
– 4 misiuni pentru asistenţa persoanelor căzute în locurile publice;
– 1 misiune pentru transportul unei persoane aflată în imposibilitatea de a se deplasa, la solicitarea serviciului de ambulanţă;
– 3 deplasări fără intervenţii ale echipajelor de prim ajutor calificat – echipajele au ajuns la locul evenimentului dar nu au acţionat, întrucât persoanele au refuzat primul ajutor calificat;
– 3 alarme false – echipajul s-a deplasat la locul intervenţiei, dar a constatat că pacientul nu există.

În această perioadă au fost asistate 316 persoane (307 persoane adulte şi 9 copii) din care:
– pentru acordarea primului ajutor calificat: 299 adulţi şi 9 copii;
– la descarcerare: 1 adult;
– pentru asistenţa persoanelor căzute în locuri publice: 5 adulţi;
– pentru asistenţa persoanelor blocateîn locuinţă: 1 adult;
– pentru asistenţa persoanelor cu intenţia de suicid: 1 adult.
În urma accidentelor rutiere 1 persoană adultă a fost rănită.

În afara intervenţiilor menţionate mai sus, echipajele de prim ajutor calificat şi descarcerare S.M.U.R.D. au participat pentru acordarea primului ajutor sau descarcerare la 5 intervenţii împreună cu echipajele de stingere a incendiilor, astfel:
– Detaşamentul de Pompieri Piatra Neamţ: 2 intervenţii de asigurare/supraveghere zonă;
– Detaşamentul de Pompieri Roman: 2 intervenţii, din care 1 intervenţie la incendiu şi1 intervenţie la asistenţă persoană;
– Detaşamentul de Pompieri Tîrgu Neamţ – Garda de intervenţie nr.1: 1 intervenţie la evenimente publice de amploare care pot genera situaţii de urgenţă.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate