Activitatea desfăşurată de Jandarmeria Neamţ în anul 2012

0

Activitatea desfăşurată de I.J.J. Neamţ în anul 2012, a avut drept coordonate centrale îndeplinirea sarcinilor reieşite din „Planul de acţiuni al I.G.J.R. pentru anul 2012”,  „Programul de măsuri pentru îmbunătăţirea activităţii Jandarmeriei Române în anul 2012” limitate însă la competenţele şi responsabilităţile unităţii şi „Planul de acţiuni al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Neamţ în anul 2012”.

Prezenţa activă a jandarmilor în viaţa comunităţilor locale, prin acţiunile desfăşurate cotidian, constituie principalul reper al statutului Jandarmeriei de forţă sigură, credibilă, stabilă şi eficientă a statului român. Profesionalismul şi principialitatea dovedite de jandarmi pe timpul misiunilor zilnice de combatere a faptelor antisociale ori asigurarea sau restabilirea ordinii publice, în misiunile de pază şi protecţie instituţională constituie elementele care ne-au adus un binemeritat prestigiu în cadrul forţelor de ordine şi siguranţă publică.

            A. Ordinea şi siguranţa publică

1. Asigurarea şi restabilirea ordinii publice .

Pe timpul executării misiunilor de asigurare / restabilire a ordinii publice nu au fost înregistrate evenimente negative de genul tulburării grave a ordinii publice ori a unor confruntări violente între participanţii la manifestările publice şi forţele de ordine.

           I.J.J. Neamţ a executat un număr de  2283  misiuni de asigurare a ordinii publice,  astfel:

  • asigurarea ordinii publice la manifestările de protest: au fost executate 75 misiuni:

            Exemple: acţiunile de protest organizate de către Blocul Naţional Sindical, CNS Cartel Alfa, C.N.S.L.R. Frăţia, Confederaţia Sindicală Naţională Meridian şi CSDR, Sindicatul Liber al Lucrătorilor din Învăţământ şi Cercetare Ştiinţifică Neamţ, Sindicatul Pensionarilor şi Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate în Rezervă şi în Retragere – filiala Neamţ.

  • asigurarea ordinii publice la manifestările cultural artistice şi religioase, promoţionale caracterizate prin prezenţa unui public numeros: au fost executate 112  misiuni

             Exemple: Exemple: „Parada Măştilor” în oraşul Târgu Neamţ, „Zilele municipiului Piatra Neamţ”, „Zilele municipiului Roman”, „Zilele Cetăţii” organizate în oraşul Târgu Neamţ, „Ziua Marinei” organizată în oraşul Bicaz, zilele diferitelor comune, precum şi manifestările religioase prilejuite de sărbătoarea „Bobotezei” şi „Sfântul Ioan Botezătorul”, sărbătorile de „Paşti”, „Înălţarea Domnului”, „Izvorul Tămăduirii”, „Rusaliile”, hramul Mănăstirilor Bistriţa, Văratic, Sihla, Pângăraţi, Secu şi Sihăstria.

  • asigurarea ordinii publice la manifestările sportive desfăşurate pe stadioanele şi arenele sportive din judeţul Neamţ şi Baza Hipică „Col. Virgil Bărbuceanu” unde s-au desfăşurat mai multe competiţii de nivel european şi naţional – 102  misiuni

Exemple: De o mai mare însemnătate au fost competiţiile fotbalistice internaţionale desfăşurate în zona de competenţă a I.J.J. Neamţ (FC Vaslui – FC Fenerbahce Istanbul, FC Vaslui – FC Zurich, FC Vaslui – FC Inter Milano). Misiunile s-au executat fără înregistrarea de evenimente negative.

 

  • asigurarea ordinii publice pe timpul campaniilor electorale pentru alegerile locale, referendumul naţional şi alegerile parlamentare: au fost executate 46 misiuni.
  • asigurarea ordinii publice la instanţe: au fost executate 1.772  misiuni.

Acţiunile de intervenţie au avut ca scop rezolvarea cu operativitate a urgenţelor cetăţenilor urmărindu-se reducerea timpului de reacţie, modul de preluare a evenimentului până la prezentarea echipajelor de intervenţie la locul producerii acestuia, modul de realizare a cooperării între instituţiile specializate în intervenţie, condiţiile şi împrejurările în care se desfăşoară intervenţia, precum şi resursele avute la dispoziţie în momentul sesizării.

I.J.J. Neamţ a executat un număr de 1.015 acţiuni de intervenţie,  – 112,  alte solicitări telefonice, etc.

   2.  Participarea la menţinerea ordinii publice

În baza planului de cooperare încheiat cu Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Neamţ,pentru îndeplinirea unor misiuni de menţinere a ordinii publice în zona de competenţă efectivele de jandarmi au acţionat în zonele de interes operativ comunicate de poliţie, atât independent cât şi în sistem integrat, fiind executate un număr de  2893 misiuni, astfel:

Detaliat misiunile de menţinere a ordinii publice executate în perioada analizată se prezintă astfel:

  • 668 misiuni de menţinere a ordinii publice în staţiunile montane Bicaz – Izvorul Muntelui şi Durău şi pe traseele turistice adiacente;
  • 828 patrule independente executate în diverse localităţi din mediul urban pentru combaterea fenomenului infracţional şi prevenirea actelor de violenţă;
  • 705 patrule mixte în mediul urban pentru contracararea fenomenului contravenţional şi infracţional, asigurarea climatului de linişte socială, combaterea manifestărilor de violenţă şi restabilirea ordinii de drept;
  • 32 patrule independente executate în mediul rural pentru identificarea grupurilor de persoane cunoscute cu un comportament deviant, sau care prin acţiunile lor aduc atingere climatului de normalitate şi siguranţă civică;
  • 18 patrule mixte în mediul rural pentru asigurarea unui climat de securitate, creşterea siguranţei civice, prevenirea si combaterea fenomenului contravenţional si infracţional, garantarea si apărarea drepturilor şi libertăţilor constituţionale;
  • 5 acţiuni executate în pieţe, târguri, oboare şi alte zone de interes operativ – pentru depistarea si tragerea la răspundere a persoanelor care au comis fapte antisociale.

             Punerea în aplicare a conceptului de patrule mixte poliţie-jandarmerie a avut un rol important în prevenirea şi combaterea criminalităţii în mediile cu risc criminogen ridicat, un impact pozitiv asupra imaginii structurilor de ordine si siguranţă publică în rândul cetăţenilor, precum şi creşterea gradului de siguranţă al acestora.

Pe linia combaterii faptelor de natura penală şi contravenţională activităţile întreprinse au avut la baza legalitatea, parteneriatul social, echidistanţa în relaţiile parteneriale, principiul transparenţei si apropierii de comunitate. În ceea ce priveşte activitatea de constatare a infracţiunilor, aceasta se desfăşoară în conformitate cu art. 214 lit. c. din Codul de Procedura Penala, Codul Penal şi alte acte normative şi norme interne.

În perioada de referinţă au fost constatate 117 infracţiuni din care 64 independent şi 53 în comun cu poliţia. Astfel, independent, au fost  întocmite 54 dosare penale, fiind constatate un număr de 64 infracţiuni. Au fost depistaţi 70 de autori şi au fost recuperate şi predate părţilor vătămate prejudicii în valoare de 6703 lei.

Pe linia constatării contravenţiilor, elementele de dispozitiv au constatat şi aplicat 2396 sancţiuni contravenţionale faţă de 2344 în perioada similară a anului trecut, din care 1051 amenzi contravenţionale şi 1345 avertismente. Valoarea amenzilor aplicate este de 191.050 lei.

În vederea desfăşurării eficiente a activităţii de urmărire penală şi de judecată, au fost executate un număr de 154 de mandate de aducere, pentru fiecare fiind întreprinse măsuri de verificare în 25 de localităţi din judeţ.

              B. Protecţia instituţională, supravegherea şi ordinea publică în zona obiectivelor din competenţă

          I.J.J. Neamţ a executat misiuni de protecţie instituţională la un număr de 19 obiective de interes strategic sau de importanţă deosebită pentru activitatea statului, protecţia transporturilor de valori în folosul Activităţii de Trezorerie şi Contabilitate Publică Neamţ, a transporturilor de produse cu caracter special organizate în beneficiul propriu şi am participat la paza şi protecţia transportului corespondenţei clasificate în cooperare cu efectivele Direcţiei Judeţene de Informaţii Neamţ.

        Asigurarea ordinii publice la instanţele de judecată de pe raza localităţilor Piatra Neamţ, Roman, Târgu Neamţ şi Bicaz, a vizat asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică pe timpul şedinţelor de judecată atât în interior, cât şi în exteriorul acestora, în zona de responsabilitate stabilită plin planul de pază.

      Începând cu data de 06.01.2012 au fost radiate 4 funcţii de subofiţer operativ principal ca urmare a ridicării  pazei de la Trezoreria Roznov, funcţii ce au fost prevăzute la Grupa de supraveghere şi ordine publică Roman.

      Pe timpul executării misiunilor de pază, protecţie, supraveghere şi ordine publică la obiectivele din competenţă au fost constatate un număr de 102 de contravenţii din care 91 de avertismente scrise şi 11 amenzi contravenţionale în valoare totală de 2800 lei. De asemenea au fost întocmite actele procedurale pentru constatarea unei infracţiuni – sfidarea instanţei de judecată.

Principalele direcţii de acţiune pentru anul 2013

  •  Apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanei prin participarea la menţinerea ordinii şi liniştii publice, asigurarea si restabilirea acesteia când a fost grav tulburată;
  • Eficientizarea sistemului integrat de acţiune  cu celelalte structuri ale M.A.I cu responsabilităţi în domeniul ordinii şi siguranţei publice;
  • Creşterea numărului dispozitivelor de patrulare în mediul urban şi rural şi reducerea timpului de intervenţie la evenimente;
  • Ridicarea standardului de performanţă a lucrătorilor din cadrul I.J.J. Neamţ pentru a asigura creşterea calităţii serviciului poliţienesc;
  • Continuarea aplicării unui management modern, capabil să răspundă cu promptitudine la solicitările cetăţeanului;
  • Perfecţionarea pregătirii personalului şi omogenizarea procedurilor de intervenţie la nivelul subunităţilor;
  • Consolidarea relaţiilor de parteneriat cu alte instituţii.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate