Activiștii de mediu din Neamț nu au reacționat la poluarea de la Tașca pentru a nu se face de râs

0

După cum am povestit și noi în ziar, la fabrica de ciment de la Tașca s-a produs un accident, fiind deversată prin instalația de ape uzate o cantitate de amoniac care a afectat râul Bicaz pe o rază de câțiva kilometri.

Pe lângă cei de la fabrica de ciment care au fost calomniați și tăvăliți în unele publicații, și activiștii de mediu din Neamț au fost criticați că nu au reacționat la acest incident. Contactat de redacția noastră, unul dintre cei mai virulenți activiști de mediu din Neamț ne-a declarat. ”Mulți ne consideră exagerați pentru reacțiile noastre și poate uneori chiar exagerăm în dorința de a atrage atenția. În cazul Tașca a fost un accident la care dacă am fi reacționat ne făceam de râs față de toți colegii noștri din țară și nu numai.

În primul rând orice om interesat și informat în protecția mediului știe că poluarea unei ape nu prea miroase. La Tașca a fost un accident care a avut la bază o substanță ce conținea amoniac, iar amoniacul este un gaz. De asta și mirosea în zona deversării pentru că acest gaz nu stătea în apă, ci ieșea din ea și deranja olfactiv.

Drept dovadă, am citit și la dumneavoastră, că substanța anomiacală s-a diluat și mare parte din amoniac s-a evaporat înainte de a ajunge în Bistrița, iar poluarea produsă de accident a dispărut în câteva ore, deci nu vorbim de o poluare efectivă și continuă, ci de un accident ale cărui efecte au dispărut în timp scurt.

Asemenea accidente trebuie aspru sancționate de autorități pentru ca ele să nu se mai repete. Ar trebui sancționate și autoritățile care nu au verificat corect fabrica pentru a preîntâmpina astfel de accidente. Au murit pești din crescătoriile din apropiere, a fost afectat tot ecosistemul pe o rază de câțiva kilometri, dar, repet, este vorba de un accident, nu de o poluare continuă pentru a intra în atenția organizațiilor de protecție a mediului. Foarte bine cisterna respectivă putea derapa și să cadă în râu. Se întâmplă și accidente care din păcate au la bază nepăsarea sau greșelile unor indivizi.

Noi, activiștii de mediu, cum ne spuneți dumneavoastră, ne preocupăm de stoparea poluării și de eliminarea surselor de poluare. Criticele aduse nouă sunt pe subiectul neimplicării când este un accident sunt nefondate și vin din partea unor oameni care nu au nivelul de cunoștințe necesar să înțeleagă că atunci când apa miroase înseamnă că substanța cu care este infestată iese din ea și probabil nu știu că amoniacul este un gaz.

Argumentele activistului de mediu sunt corecte și logice, dar, din păcate, la noi la Neamț sunt unii necalificați care se pricep la tot și fără să consulte specialiști acuză, judecă și condamnă orice și pe oricine nu plătește. Cine cotizează are protecție.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate