Acțiune privind verificarea respectării prevederilor legale atunci când se circulă cu mijloacele de transport în comun (PIATRA-NEAMȚ/IMAGINI)

0

Polițiștii locali din cadrul Biroului Ordine Publică – Poliția Locală Piatra Neamț împreună cu reperezentanții SC Troleibuzul au orgnizat și desășurat o acțiune pe linie specifică pentru combaterea și prevenirea producerii faptelor antisociale în mijloacele de transport în comun care circulă pe raza municipiului Piatra Neamț. Totodată au fost verificate mai multe aspecte ce privesc respectarea H.C.L.  228/2021, art. 7.

Acțiunea a avut loc în data de 13.02.2022, între orele 07.00 – 12.00 pe trasee precum Văleni, Văleni II, Speranța, Izvoare, Cut și Roznov, vizate fiind stațiile de la Spital, BCR, Lămâiței, 1 Mai, Garofița și Speranța. În total, în intervalul orar amintit au fost verificate 28 de mijloace de transport în comun, însă nu au fost aplicate sancțiuni contravenționale, abaterile constatatate, 2 la număr, fiind minore.

Reamintim că potrivit Regulamentului de gospodărire întreținere, curățenie și estetică în municipiul Piatra Neamț (H.C.L. 228/2021), cetățenilor care folosesc autobuze ”le este interzis să călătorească pe scări și pe barele de protecție ale mijloacelor de transport în comun, să urce sau să coboare în timpul mersului, să transporte păsări, animale vii cu excepția animalelor de companie, să fumeze, să scuipe, să consume semințe, băuturi alcoolice, să arunce hârtii și resturi de orice fel, să cerșească, să cânte, să provoace zgomote puternice, să adreseze injurii sau să tulbure în orice fel călătorii, controlorii și personalul de deservire a mijloacelor de transport. De asemenea sunt interzise călătoriile fără bilet, abonament sau legitimație”. Încălcarea faptelor sus menționate poate atrage sancționarea contravențională cu sume cuprinse între 300 de lei și 2.000 de lei.

Astfel de acțiuni se vor desfășura periodic și pe alte trasee de pe raza municipiului Piatra Neamț.

Informare transmisă de Poliția Locală Piatra-Neamț

Imagini: Poliția Locală Piatra-Neamț

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate