Accident rutier grav la intersectia Aleea Ulmilor cu str. Mihai Viteazu, din Piatra Neamt
În dimineata de 9 iulie, în jurul orei 08.50, la intersectia Aleea Ulmilor cu str. Mihai Viteazu, din Piatra Neamt, s-a produs un accident rutier din care a rezultat rănirea gravă a unei persoane.
În urma primelor cercetări efectuate, politistii au stabilit că în timp ce B. Cristinel, de 42 de ani, din municipiul Bacău, conducea un autoturism, pe Aleea Ulmilor, la intersectia cu str. Mihai Viteazu, nu a respectat semnificatia indicatorului „Oprire”, a pătruns în intersectie si nu a acordat prioritate de trecere unui moped, condus de P. Vasile, de 60 de ani, din comuna Stefan cel Mare, judetul Neamt, intrând în coliziune cu acesta. Din accident a rezultat rănirea gravă a conducătorului mopedului, care a suferit o fractură ambele oase gamba dreaptă.
Cercetările sunt continuate de Biroul Rutier Piatra Neamt.