Accident rutier cu o victimă, la Sabasa, comuna Borca
Duminică, 15.04.2018, ora 23:00, în sat Sabasa, comuna Borca, a avut loc un accident rutier cu o victimă de sex feminin, în vârstă de 39 ani, încarcerată.
La locul evenimentului s-au deplasat o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD EPA din cadrului Gărzii II Poiana Teiului. S-a deplasat si SVSU Borca cu autospeciala din dotare. Victima a fost extrasă, conștientă și a fost predată unei ambulanțe SAJ.
Aceasta a fost diagnosticată cu politraumatism prin accident rutier, fractură deschisă cot stâng, fractură cu deplasare humerus stâng, preluată de un echipaj cu asistent medical al substaţiei Ceahlău şi predată la CPU a Sp. Orăşenesc Tg.Neamţ; din CPU a fost preluată de un echipaj cu asistent medical al substaţiei Tg. Neamţ şi transportată la UPU a Sp. Judeţean de Urgenţă Piatra-Neamţ.
Comunicat IPJ Neamț:
În seara de 15 aprilie 2018, în jurul orelor 23.00 , poliţiştii s-au deplasat la un eveniment rutier, produs pe raza localităţii Borca, soldat cu o victimă.
Din primele cercetări efectuate, a rezultat că o femeie de 39 de ani din Borca, a condus un autoturism, pe DJ 209 B, din direcţia Sabasa către Borca.
Aceasta ar fi pierdut controlul asupra volanului, părăsind partea carosabila şi a intrat frontal într-o remorcă parcata în afara părtii carosabile a sensului opus de mers.
În urma impactului, femeia a rămas încarcerată în autoturism, fiind necesară intervenţia unui echipaj I.S.U. – S.M.U.R.D., aceasta fiind transportată ulterior la spital, pentru acordare de îngrijiri medicale.
Conducătoarea auto nu a putut fi testata alcoolscoop, având în vedere leziunile corporale suferite, fiindu-i recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză, continuă cercetările sub aspectul infracţiunii de vătămare corporală din culpă.