Accident pe trecerea pentru pietoni

27

O tânără a fost accidentată pe trecerea pentru pietoni din fața restaurantului Laguna din Piatra Neamț. Conform celor relatate de șofer, fata a traversat în fugă.
Victima a fost preluată în stare de conștiență de echipajul SMURD.
Șoferul  va fi cercetat pentru neacordare de prioritate pe trecerea pentru pietoni și vătămare corporală din culpă.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
27 Comentarii
  1. Miruna Alexandra spune

    Ca victimă a acestui accident am auzit mai multe zvonuri, respectiv discuții referitoare la acest lucru și comentarii aduse la adresa mea. Aflată pe patul de spital, cred că sunt singura în măsură să pot vorbi, în defavoarea celor care nu sunt în cunoștință de cauză, dar totuși își permit să tragă anumite concluzii cu privire la cele întâmplate. Cu toate acestea, țin să menționez că anumite lucruri declarate au fost false. În primul rând, NU alergam pe trecerea de pietoni. Înainte de a traversa, m-am asigurat ca întotdeauna. Am observat că mașina respectivă se apropia, dar în același timp încetinea. Martorii mi-au confirmat acest lucru și o vor face și în fața legii, dacă va fi nevoie. Venit la mine la spital, șoferul a recunoscut faptul că s-a aplecat după sticla cu apă, nemafiind atent la drum, iar în acel moment s-a produs impactul. Am fost izbită în plin, am spart parbrizul, am zburat prin aer câțiva metri, iar în cele din urmă am ajuns cu fața de asfalt. A mai fost menționat faptul că eram conștientă imediat după aceste întâmplări, dar tot respectivul șofer mi-a spus ,,Te-am ținut de mână până a ajuns SMURD-ul deoarece erai inconștientă”. Eu îi mulțumesc bunului Dumnezeu că încă sunt în viață, tuturor persoanelor care mi-au fost și îmi sunt alături în continuare și sper ca starea mea să se îmbunătățească. Și vă rog, lăsați lucrurile răutăcioase aduse la adresa mea, chiar nu au nicio relevanță. Organele legii vor decide ce va fi pe viitor. Mulțumesc!

    1. Cata spune

      Nu vreau sa creez o polemica pe baza durerii si suferintei tale, si iti spun ca sincer imi pare rau pentru cele ce ai patit. Trecand peste faptul ca soferul langa o trecere de pietoni se apleaca dupa apa ..e cusuta cu ata alba….si daca a facut asa ceva…doar sofer nu e. dat si tu ai putea sa explici notiunea cu ” m-am asigurat”…ca nu e de inteles. Te-ai asigurat si ce? iti era greu sa lasi masina sa treaca? eu zic ca nu. doar ca asa cum 99% de pietoni stiu ca pe trecerea de pietoni au prioritate… uita ca masina opreste cu mult mai greu decat un pieton si merg cu capul inainte ca oile. Poate nu esti din acesta categorie si repet sincer imi pare rau pentru accidentul tau dar cred ca dupa ce te-ai asigurat…si ai vazut masina….puteai sa o lasi sa treaca, nu iti lua decat 10 secunde cel mult (ca sa nu zic 5 secunde), pentru ca acum … de pe patul de spital… durerea nu scade daca ai avut sau nu dreptate sau daca ai avut sau nu prioritate. durerea e aceeasi si puteai sa eviti.

  2. Cata spune

    La trecerea aia de pietoni lipseste doar CIVILIZATIA. si nu aia ce se refera la istorie, doar cei 7 ani de acasa. Unii parcheaza ca ” toparlanii”, altii merg cu viteza, unele trec alergand cu telefonul la ureche. Mai grav e ca zilnic pe acolo trec multe masini cu girovar si eu sincer nu am vazut 1 macar care sa opreasca si sa intrebe pe careva de sanatate. sau sa sesizeze „organul” de deasupra capului ca acolo e cazul de un semafor cu limitare de timp. ca la Petrodava sau mai nou la Unic. Si daca ne uitam la o trecere de pietoni sa vedem cum se arunca berbecii …ne putem da seama care e sofer si care nu, pentru ca doar daca nu stii cum franeaza o masina (+10m) poti sa faci asa ceva. Varianta cu camere este asa ..pentru pensionari… ca sa vada la stirile de la ora 5, fata accidentata nu se bucura daca era filmata sau nu…dar sigur si ea…si soferul se bucurau daca traiau intr-o societate care le ofera siguranta, ca nici el saracu doar nu a vrut.

    1. Cata spune

      scuze pentru greseli …nu tastez in masina…dar tastez in viteza 😀

  3. Ciprian Andrei spune

    Accident piatra neamt preluca

  4. Jhon spune

    Hei Kati dacă nu ai observat prima parcare de pe partea cu Laguna e la distanța corespunzătoare dar vin mulți țopârlani la adridan sau cum sa mai zis vestita Laguna si parchează cum vor ei!!!inclusiv pe trecerea de pietoni!!!asa k nu văd o problema cu parcările!!si încă cv parcările alea sunt private in caz k nu știai!!!

  5. Lolita spune

    Dar cine a aprobat locuri de parcare pina in trecerea de pietoni ???? Nu cumva cei care fac bani pentru primar ????

    Daca fata a alergat este o greseala asa cum si ceilalti factori trebuie luati in considerare si vina distribuita daca acest sofer a facut accident.

    hai sa ne gindim corect putin inainte de a da cu piatra….sau de fapt in piatra se da cu pietre prima data si apoi ne trezim; ce-am facut ???

  6. cititor40 spune

    Cel mai simplu:respectam regulile de circulatie! Este indicator opri-stationare interzisa asa sa facem. Mergeti prin fata politiei municipale ,str perpendiculara de la VIP spre biserica catolica acolo o sa vedeti respectarea indicatoarelor-mai ales p.m. tot felul de fitosi parcheza ore pt porgramul la sala..;de cand tranzitez zona politia a intervenit O SINGURA DATA ! Cu cine o fi aranjat cei de la VIP SA NU FIE DERANJATI?Dupa cate, stiu au parcare in spate,dece nu o folosesc?Srimcand se intervine dar nu sarim pt.respectarea legii

  7. paul spune

    Daca soferul nu are vizibilitate,atunci el trebuie sa circule conform conditiiilor de drum , pt a fi atatt el cat si cei din trafic in siguranta! dar na …smecheria asta – i mare !

    1. MARCEL spune

      DUPA cum Afirmi ,pot sa pariez ca faci parte ori din randul taximetristilor , gura mare , priceputi nevoie mare , Pana li se intampla ! Ori esti angajat SPR Neamt , care e BINE asa cum e Acum ! SA avem Noi Spete ,de Lucru ,SA mai facem rost de niste Clienti ptr Experti , Nea Ando ,vezi ca vine un tip ,din Partea Mea .

  8. Claudiu Mihai Chertic spune

    Sunt si treceri de pistoni care nu se vad , mai alea pentru unii soffro ce nu cunosc orasul la unele treceri clar panoul Este obturat de vreun camion Sau cine naiba mai stie ce, adevarat sunt si doveri ce Merg iresponsabil

  9. DAN spune

    OARE CAND VOM INVATA CA NU SUNTEM SINGURI PE STRADA?

  10. Cojocaru Vasile Lucian spune

    Și semaforizata sa fie trecerea ca tot se trece , exemplu la unic , mulți trec chiar pe roșu la pietoni , și de claxonezi, tot pe șofer îl înjură , concluzia..?
    Sau mulți pietoni deși te văd ca vii de la distanta și au tot timpul sa treacă , ei așteaptă sa ajungi chiar lângă trecere și atunci ei pășesc pe trecerea de pietoni, și tot ei cu gura mare ca nu dai prioritate..

  11. Jan spune

    Băiețaș, din poze reiese ca circulai pe banda de lângă ax si tu susții ca ți-a ieșit pietonul in fuga? Sau a sărit de pe trotuar direct pe banda a doua? Dar viteza tu ai redus-o la trecerea pentru pietoni?Mai degrabă invocai mașinile parcate lângă trecerea pt pietoni a căror ocupanți se duc sa-si facă cumpărăturile la supermarket si pietonii ies printre mașini fără a-i putea vedea la timp!!!

    1. MARCEL spune

      JANE ! stai calm , chiar daca invoca exista o linie ,,metodologie ,, clasica , Nu se spune daca , ori nu bause , oricum i se retine permisul ,i se da o dovada , auto se duce ptr verificare , expertiza la un service pe varianta , soferul dupa are de batut drumul pe la Parchet ,de dat declaratii ori prelungit dovada , cu rezolutie de la procuror Si cel mai Important Daca are ori nu asig RCA , daca da da asigurarea si se rezolva cu cei de acolo , Daca nu are e de belea , trebuie expertiza tehnica ,ptr care la Neamt sunt doar 2 experti , trebuiesc martori ,ori intervine FPVS ,,fondul de protectie al victimelor strazii ,, ASTA ptr ca cum spun si altii pe aici , poate se cunosc , tin partea , NU Stiu , EU nu l cunosc , DOAR ca ce spun UNII legat de treceri de pietoni , copaci ,arbusti e 100% REAL ! IAR unele evenimente se intampla si din cauza acestor aspecte , LA Billa , unic sa montat semafor , in schimb la altele ,cum e cea in cauza , la Pietricica , mai este cea de la LPS ,care e cum iesi din curba , subt pod , sunt parcate , masini , buzuri pe partea cu fosta statie de pe damb , la celelalte enumerate sunt masini , taxiuri , la cea de langa fosta XXL taxiurile stau la rand langa zid la Cuiejdi , iar care e la rand FIX langa trecere cu fata spre muzeu si posta romana ,din stanga spre Marelbo te asiguri bine ,in sch din dreapta mai putin . IAR ca sa nu mai fie ,polemici ,contre , accidente , mai putine Cel mai bine ar fi de pus Camere , cum sunt la unele , Muzeu , Spital , fara agenti nationali , locali , care sa pazeasca toate trecerile , locurile din targ , Dai pe cadru si vezi ,se vede CLAR , e si proba in Instanta CINE e de VINA ori in Culpa !
      DAR la noi e cva mai GReu , e mai simplu de purtat cetateanul ,omul ,pe drumuri intre institutii , politie , parchet , judecatorie , experti , pe care poti sa ti l Alegi , ori poate fi desemnat si l plateste Politia , bani care se dau greu ,dureaza si expertiza din acest motiv . pe cand cu acei bani se pot monta camere de supraveghere .

    2. Bogdan spune

      Prietene ,fata a traversat de pe partea cu Laguna. Masini parcate in spick pe trecere coloana de masini care ast sa iasa altul din parcare si o fata desteapta care fuge pe trecerea de pietoni cu telefonul la ureche. Eram de fata apropo la toata actiunea. Sa zica mersi fata ca a scapat cu atat.

  12. Rosu Constantin spune

    Nu e treaba cu parcatul,doar ca singura solutie este ca politia sa ia masuri si impotriva pietonilor ca in piatra sar martalogii pe trecere fara sa se asigure parca se cred la ei in casa si se duc la baie…chiar daca ai 30 la ora si iti sare direct in fata nu ai timpul necesar ca sa franezi sau sa il eviti,scuze dar trec ca prostii si mor la fel de prosti!!

  13. luci spune

    Taiati in pana mea bradutii aia de langa trecere, ca nu se vede nimic… este si normal sa se intample accidente in acea zona…

  14. cineva spune

    Asa se intampla cand toti ratatii au permise si dau dupa masina 🙂 mor oameni nevinovati din cauza prostiei lor …

  15. olteanu spune

    De multe ori nu ai vizibilitate acolo ca sofer din cauza masinilor parcate pan in trecerea de pieteni, uneori pe 2 randuri, in fata magazinului Adridan.

    1. Bacosca Antoanela Iustina spune

      Locuiesc in zona si va spun ca la aceasta trecere de pietoni au fost mereu probleme, accidente, capete sparte, vitezomani batuti in cap, vizibilitate compromisa, din cauza masinilor parcate ilegal.
      Ce trebuie facut? Simplu, domnilor politisti de la rutiera: Parcare luminata corespunzator, arborii taiati de langa trecerea de pietoni pentru o vizibilitate mai buna, soferii sa reduca viteza in apropierea trecerii de pietoni, pietonii sa nu mai „sara” pe zebra fara sa se asigure. Ajunge! Adevarul este ca cea mai buna metoda sa nu accidentezi sau sa nu te accidentezi este conform proverbului din batrani: „paza buna trece primejdia rea”. Sa fii atent atat pentru tine cat si pentru celalalt, adica sa pandesti bine momentul si sa te asiguri 100%. In zona Adridan -Laguna, vestita pentru a face cumparaturile si pentru a poposi majoritatea toparlanilor la restaurantul renumit, nu va fi NICIODATA corectitudine, nu va fi siguranta in trafic. Asa a fost mereu aici si , din pacate, nu se va imbunatati nimic. Nu ne ramane decat sa fim cu ochii in patru!

  16. Sandu Alex spune

    E si vina celor care parcheaza in zona si iau toata vizibilitatea la treceri. Cei de la locala ar trebui sa interzica parcarea in zona respectiva, macar la distanta prevazuta de codul rutier.

  17. Kati spune

    Trecerea ar trebui luminata, nu se vede deloc cand e noapte. Plus, trebuie facut ceva in legatura cu parcarea de pe partea cu Laguna. Multi pietoni nu isi dau seama si se arunca asa in fata masinii, iar soferul nu are cum sa ii vada de dupa masinile parcate.

  18. Adrian Faraon spune

    sariti ca idiotii pe o pata de vopsea fara sa va asigurati inainte ! camere video la toate trecerile de pietori si „politia” comunitara sa ii amendeze PE PIETONI !

  19. Todirita Lia spune

    Nici pietonii nu se asigura,păcat !!!

  20. Ela Marcela spune

    da ce se intampla cu trecerile astea ???

  21. Iulia Pavel spune

    🙁

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate