Accident grav noaptea trecută pe o șosea din Neamț – Patru victime au ajuns la spital

0
imagine ilustrativă

La data de 18 ianuarie a.c., în jurul orei 23.30, polițiștii rutieri din cadrul Poliției orașului Bicaz au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier, pe Drumul Național 12 C.

Din primele cercetări a reieșit că, în timp ce un tânăr, de 29 de ani, din Săvinești, conducea un autoturism pe Drumul Național 12 C, în localitatea Bicazul Ardelean, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, intrând în coliziune cu o semiremorcă ce se afla parcată în afara părții carosabile.

În urma evenimentului rutier, a rezultat rănirea conducătorului auto și a trei pasageri din autoturismul în cauză.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care a avut loc evenimentul rutier.”, a transmis purtătorul de cuvânt al IPJ Neamț, Sinsp. Ramona Ciofu.

Comunicat oficial ISU Neamț:

Azi noapte, în jurul orei 23:30, prin apel la 112 a fost anunțat un accident rutier produs în comuna Bicazu Ardelean.
La locul solicitării s-au deplasat pompierii voluntari din cadrul SVSU Bicazu Ardelean, două echipaje cu ambulanțe de la SAJ și un echipaj SMURD TIM din cadrul Detașamentului Piatra Neamț.
Un autoturism a părăsit partea carosabilă și a lovit o semiremorcă parcată.
Accidentul rutier s-a soldat cu patru victime care au fost preluate de echipajele medicale și transportate la spital.
Au fost asigurate măsurile de prevenire și stingere a incendiilor de către SVSU Bicazu Ardelean.
”, a transmis purtătorul de cuvânt al ISU Neamț.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate