Accident grav în localitatea Horia: Lovit de o mașină în timp ce traversa strada prin loc nepermis

0

Un accident rutier soldat cu rănirea unei persoane a avut loc marți, 11 decembrie,  în jurul orei 17:00, pe raza localității Horia. 

„Din primele cercetări efectuate de polițiști a reieșit că un bărbat de 53 de ani, din localitatea Horia, a condus un autoturism pe strada Reconstrucției, având direcția de deplasare către DN2 (E 85).  Ajuns la intersecția cu acest drum, conducătorul auto ar fi efectuat un viraj la stânga, moment în care a surprins și accidentat un bărbat de 60 de ani, din Roman, care se angajase în traversarea străzii prin loc nepermis și fără a se asigura.”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamț, Robert Costan.

În urma impactului, pietonul a fost rănit (traumatism CC acut închis cu PC prin accident rutier, TCF, epistaxis oprit spontan), fiind, preluat de un echipaj cu medic şi predat la CPU a Sp. Municipal Roman. Din cauza complicațiilor, s-a decis transferul  la  Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Nicolae Oblu” Iași.

Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat că acesta se afla sub influența băuturilor alcoolice, fapt pentru care i s-a reținut permisul de conducere. Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

 

 

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate