Accident cu victime multiple în Neamț. Un bărbat a decedat

0

La ora 12:23 pompierii au fost înștiințați despre producerea unui accident rutier în localitatea Sabasa din comuna Borca. Știrea inițială aici – click.

La locul solicitării s-au deplasat două echipaje de pompieri cu o autospecială de stingere cu modul pentru descarcerare și o ambulanță SMURD din cadrul Gărzii nr 2 de Intervenție Poiana Teiului, două echipaje cu ambulanțe de la SAJ și membri ai SVSU Borca.


Un autoturism în care se aflau trei persoane a părăsit partea carosabilă, a lovit un cap de pod și s-a răsturnat într-un șanț.
Până la sosirea forțelor de intervenție toate persoanele ce se aflau în autoturism au fost scoase de către participanții la trafic.
Pompierii au acționat pentru asigurarea măsurilor de prevenire a incendiilor și pentru acordarea primului ajutor victimelor.

Un bărbat de aproximativ 50 de ani se afla în stare de inconștiență, imediat fiind începute manevrele de resuscitare. Din păcate victima nu a răspuns manevrelor, fiind declarat decesul acesteia.
Celelalte două persoane (doi bărbați de 50 și 33 de ani) ce au necesitat îngrijiri medicale au preluate de echipajele SMURD și SAJ și transportate la CPU Bicaz.

a transmis căpitan Irina Popa – ISU Neamț

La data de 15 noiembrie a.c., în jurul orei 12:20, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Neamț-BDNE Bicaz au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier.

Din primele cercetări efectuate de polițiști a reieșit faptul că, în timp ce un bărbat în vârstă de 33 de ani, din județul Suceava, ar fi condus un autoturism, pe DJ 209 B, în localitatea Borca, ar fi intrat în coliziune laterală cu un autoturism condus de o femeie, de 48 de ani, din Borca, după care ar fi acroșat un podeț din beton.

În urma evenimentului rutier a rezultat decesul unei persoane, în vârstă de 50 de ani, pasager în primul autoturism, și rănirea conducătorului și a altui pasager din același autoturism.

Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentrație de 1,08 mg/l alcool pur în aerul expirat, în cazul bărbatului din județul Suceava.

În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă, vătămare din culpă și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

a transmis insp. Ciofu Ramona – IPJ Neamț

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate