Accident cu victime, în această seară, la ieșirea din Roman spre Iași

0


În această seară, în jurul orei 19:30, Dispeceratul Integrat ISU – Ambulanță al județului Neamț a fost anunțat, prin Sistemul național unic pentru apeluri de urgență „112”, de producerea unui accident  la ieșirea din Roman spre Iași (la 500m de Dedeman).
Potrivit primelor informații furnizate de ISU Neamț, au fost implicate două mașini, dintre care una s-a răsturnat. În urma accidentului două persoane au fost rănite.  La fața locului se deplasează o autospecială de descarcerare, oautospecială de stingere și o ambulanță SMURD.
Cele două victime provin din autoturismul răsturnat în care de aflau cinci  persoane. Victimele au fost preluate de echipajul SMURD și de un echipaj SAJ, fiind transportate la spital.

Vom reveni cu detalii.

Ambulanta SMURD s-a întors la locul accidentului rutier pentru a mai prelua două persoane care acuzau dureri, una la nivelul gâtului și una la nivelul unui membru superior. Cele două persoane provin tot din autoturismul răsturnat. Cele două victime sunt transportate la CPU Roman.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate