A V- a CONFERINTĂ NATIONALĂ DE PSIHOGERIATRIE cu participare internationala « IMBATRANIREA ACTIVA »

0

In Anul International al Imbatranirii Active si de Ziua Internationala a Persoanelor Varstnice, un cadou stiintific.

Sala Mare de Sedinte a Consiliului Judetean Neamt va găzdui între 21 şi 23 septembrie lucrările celei de-a V-a Conferinţe Naţionale de Psihogeriatrie, cu participare internatională, cu titlul „Imbatranirea Activa”.

Conferinţa se adresează medicilor, psihologilor, asistenţilor sociali, asistenţilor medicali, dar este deschisă si tuturor specialiştilor ce lucrează în context socio-medical interesaţi de „arta îmbătrânirii” Sunt aşteptaţi să participe studenţi şi absolvenţi ai universităţilor de psihologie, asistenţă socială, medicină şi ai şcolilor postliceale sanitare cu preocupări asupra modului în care se pot implica în sprijinul celor aflaţi la vârsta senectuţii.

– Organizatori sunt Universitatea „Petre Andrei” din Iaşi şi Societatea Română de Psihogeriatrie, iar parteneri: Consiliul Judeţean Neamţ; Primăria Piatra Neamţ; Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România; Centrul pentru Cultură şi Arte „Carmen Seculare” Neamţ; Asociatia PRO-destine; Asociaţia Naţională a Psihologilor de Familie; Asociatia Kinetoterapeutilor “Ceahlaul”

Conferinţa este structurată pe trei secţiuni; Secţiunea medicală, Secţiunea psihologie, asistenţă socială, Kinetoterapie si intretinere fizica; precedate de lucrările în plen susţinute de personalităţi de seamă în medicină, psihologie, asistenţă socială, kinetoterapie, parte dintre ei fiind membrii ai Academiei Române de Ştiinte Medicale, profesori universitari, şefi de clinici etc.

Participanţii vor avea posibilitatea de a cunoaşte şi valorile culturale nemţene reprezentate de costumul, dansul şi cântecul popular oglindite in spectacolul folcloric oferit de Centrul pentru Cultura si Arte „Carmen Saeculare” Neamt , precum şi valori culturale elene reprezentate prin costume si dansuri oferite de Comunitatea Elena din Neamt. Deasemeni atat invitatii cat si participantii vor putea savura specialităţile culinare specifice locurilor vineri, la Seara Traditionala.

Vineri, in deschiderea Conferintei, la ora 14, vor fi alaturi de invitati, de specialisti si de varstnici, Primarul Municipiului Piatra Neamt dl.Gheorghe Stefan; Presedintele Consiliului Judetean Neamt, dl. Culita Tarata; Prefectul Judetului Neamt, deputatul Ioan Munteanu; Rectorul Universitatii “Petre Andrei” din Iasi, prof.univ.dr. Doru Tompea; Presedintele Colegiului Psihologilor din Neamt, psih. Elena Plesca; Presedintele OAMGMAMR, dl. Puiu Sarbu.
IMPORTANT !!! Varstnicii beneficiaza de acces gratuit la lucrarile Conferintei.

Prezentare & Program

Profesori invitati

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate