A plecat la vânătoare să vâneze căprioare
În noaptea de 25 iulie 2010, un echipaj de poliție rutieră l-a depistat, la intersecția străzilor Petru Movilă cu Bistriței, din municipiul Piatra-Neamț, pe A. Cătălin, de 29 ani, din Piatra-Neamţ, care conducea o autoutilitară cu care transporta cantitatea de 60 kg carne de vânat. Totodată, a fost găsită o armă de vânătoare, 10 cartuşe şi 5 cartuşe de vânătoare confecționate artizanal, obiecte de îmbrăcăminte tip camuflaj şi un cuțit de vânătoare. Cantitatea de carne a fost ridicată în vederea confiscării şi predată către Autoritatea judeţeană a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi Neamţ. În prezent, A. Cătălin este cercetat sub aspectul comiterii infracţiunilor de braconaj şi nerespectarea regimului şi operaţiuni ilegale cu arme şi muniţii.



