A mai murit un tânăr în pădurile Neamțului

6

Ieri vă spuneam de numărul mare de accidente de muncă din zona silvică a Neamțului. Azi a mai murit un tânăr din Bicaz strivit de un copac.

Azi, în jurul orei 16,00, a avut loc un accident de muncă, în pădure, la Cojusna. Un bărbat din Bicaz, cartier Dodeni, P.C, (Pepi îi spuneau prietenii), în vârstă de aproximativ 38 de ani, a fost lovit de un copac și, din păcate, a decedat. Din spusele martorilor, la locul accidentului a sosit un echipaj al ambulanței, care a preluat victima.

Este o vorbă românească care spune că ”Trebuie să moară oameni ca să se întâmple ceva”. La noi, la Neamț, nu e valabilă. Mor oameni pe capete în pădurile Neamțului și nu se întâmplă nimic.

Din păcate instituțiile nu pot face mare lucru, deoarece nu există posibilitatea de efectuat prea multe controale la cei care lucrează în păduri. O parte lucrează la negru, o parte defrișează ilegal, o altă parte muncește ca în evul mediu etc. Cel puțin dacă ar merita… dar din păcate cei care se îmbogățesc din pădurile Neamțului nu sunt nemțenii, iar cei care își riscă viața și iată că mai și mor o fac pentru sume derizorii…

Iosub Robert

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
6 Comentarii
  1. Elena spune

    Hai sa facem ceva,hai sa ne revolta!De ce nu ies oamenii in piatapentru acest lucru care este important?

  2. Onelian dalmatio spune

    Înțeleg totul până la o limită a bunului simț , cei care sânt bosi în afacerile cu lemnul în zona noastră nuz-i interesează decât profitul maxim că koare că trăiește lui nui pasă decât să câștige mult și să investească putin.Cum altfel au ajuns mari mil7ardari în zonă care la revoluție erau cu pantaloni rupți în fund iar acuma sânt irezistibili , trufași de ce au realizat.Tot ce au realizat e doar prin hoție, furt, delapidari si escrocherii. Cum o să le meargă bine!!!? D-zeu ajută dar pe cel cu bun simț și dteptate , la cei ce nufac voia luo ci dosr a lor li se va pregăti apocalipsa.

  3. Privitor spune

    Si acest necaz e tot rezultatul „politici” de pe plaiurile nemtene, fara empatie si idei (pe oareunde s-au infiintat parcuri industriale, au adus investitori, s-au creeat locuri de munca), politicienii nostri sug din drumuri si serbsri campenesti, si functii pe la alti, au curajul sa pretinda ca-s pe cai albi ASH! Cred ca judetul Neamt, cu politicieni ca …., e pe primul loc la depopulare (presa canta in struna celor care ofera mai mult, iar mai mult ofera cine beleste mai mult, nemtenii – Dumnezeu cu mila, asteapta alte alegeri cu aceiasi „sfinti” deghizati).

  4. , Nelu spune

    Parca am pocit , Dumnezeu sa l Odihnească ! Controale , ar rezolva. prea Puțin , Azi vin in control și mâine Totul va fi cum a fost și înainte de control .
    Ev mediu , sume derizorii , riscuri , TOATE au un numitor comun ; Lipsa locurilor de muncă , acum Obiectiv analizând , și înainte de anii 90 ,in partea de Vest a județului , Multe fabrici ,industrie Nu a fost, Bicaz Ciment , textile cea care este și acum spre Izvorul muntelui , abandonată și ce a care a fost la izvorul muntelui de făcea țiglă ,oale lut , ceva de genul , OJT u cu cabanele care sunt și astăzi, spre zona cu jud HR ,mina de la Grințieș , și câțiva la fabrica de Apă, spre SV , mina la Crucea și a mai fost ACH cu baraje , la Poiana largului , UFET , De colectivizat Niciodată ,nu aveau ce , așa că se mai aduna niste lapte , lână , erau niște centre , e altceva i ar in prezent situația e și mai Rea , Sa o i ei spre alta parte in tara ,nu afara , Unde că nici la alții nu e mai Bine , Vin deontologii , este de muncă Da nu vor ! Ex ,că tot apare peste tot , Se deschide MARE. Depozit L L in zona Roman , recrutează , oferă , OK , Ptr ce-i care sunt de aproape , Dar Ptr unul care e din zona de sus și ar vrea să. lucreze , Se pune problema Cu ce ajunge până acolo și unde sta ? plătești Chirie ?? Cu ce ramai , transport din oraș spre job se zice că asigură Ei , însă până acolo , trebuie să vii din bucăți , Poiana Tg NT de Acolo spre Roman , Admitem că sunt 2 ,3 pun la o mașina , sa facă naveta , intervine problema drumului , care e așa cum E iar daca e o vreme că acum , de se înfundă și pe E85 și pe DN 15 , aia E , ,Per total ,cu cele de sus ,in anul 2019 și 100% și următorii au Unii grija TOT Pădurea e de Baza și Nădejde,. A se întreabă lumea de ce e MC ori ster de lemn așa de scump , Mai oameni buni Voi gândiți câte ,: lanțuri , lame , pânze, sufe , ulei , benzina , se consumă , duc Ptr a scoate câțiva metri de lemn din pădure? Da sunt utilaje care Taieo pădure în câteva ore, Da nu sunt bani Ptr ale Ori NU e Rentabil , unde mai bagi decontări , cu materialele de sus , ori cu altele., Ăi un utilaj cu un operator , una , trei mașini ,care au propriu sist de încărcare , brat cu graifer , șoferii de. Pe ele, 4 fasonatori ,drujbisti de meserie , Asta E ECHIPA , costuri mici .AS De Unde , cum să mai faci Evaziune și înregistrezi Pierderi , pri să trimiți Oameni la Pieire?? ITM ul , Poliția, IML u , Preotul, cei de fac Colaci , lumânări , copârșeu ,coroane , Groparii , o întreagă mulțime de oameni Nu trebuie să Trăiască , sa aibă Activitate !? Binenteles.

  5. Onelian dalmatio spune

    Se imbogatesc și nemțeni la greu pe spinarea unora ca cel decedat , platindul de rizoriu și muncind în condiții mizere.Așa au ajuns marii gansteri din zonă care nu le pasă de nimic.

  6. George spune

    Nu se respectă normele de protecție a muncii. Sunt convins că în mare parte nu se prelucrează și se semnează doar fișa, iar acolo unde se prelucrează, sunt ignorate de personalul muncitor. Știți vorba românului:”las’ că n-are nimica” sau „las’ că merge și așa”. Și iată ce nenorociri se-ntâmplă.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate