A fost inaugurat cel de-al VI-lea Centru Medical de Permanență din Piatra-Neamț

0

Astăzi, 15 decembrie, a fost inaugurat cel de-al VI-lea Centru Medical de Permanență din Piatra-Neamț, situat pe strada Nicolae Dăscălescu bloc T2, parter.
La inaugurarea edificiului au fost prezenți Primarul Municipiului Piatra-Neamț Dragoș Chitic si viceprimarul Luminița Vîrlan, alături de directorul Direcției de Sănătate Publică Neamț, dr. Dan Morenciu  și de personalul medical care își va desfășura activitatea în acest centru.

Centrul va fi coordonat de dr. Mihaela Meleșteanu și îi va deservi pe locuitorii zonelor Gara Veche, 1 Mai, Vânători și Mărăței

Programul de funcționare al centrului este același cu al celorlalte centre din cartierele Precista, Dărmănești, Speranța sau Centru, respectiv de luni până vineri între orele 15:00-08:00, iar sâmbătă și duminica non-stop.

 Primarul Dragoș Chitic: ,,Sănătatea este bunul cel mai de preț al fiecărui om și ma bucur pentru ca am reușit sa finalizam acest proiect în parteneriat institutional.
Mulțumesc celor care s-au implicat în realizarea acestui centru, prin deschiderea căruia am acoperit uniform serviciile medicale gratuite in tot municipiul. ”

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate