A cincea ediție a unei competiții inedite, într-un cadru de excepție – Trofeul Tânăr și Liber în weekendul 29 – 31 mai

Comunicat
Asociația Tânăr și Liber din Piatra Neamț vă invită în weekendul 29 – 31 mai, la Trei Fântâni (Camping 3F), unde are loc cea de-a cincea ediție a unei competiții inedite, într-un cadru de excepție – Trofeul Tânăr și Liber.
În spiritul tradiției și al specificului activităților noastre, evenimentul vă propune un timp altfel, tihnit, presărat cu surprize, provocări inedite, probe vesele și dinamice – toate fiind ocazia perfectă pentru a crea amintiri prețioase, alături de copii(cei de lângă noi sau copiii din noi).
Trofeul se adresează asociațiilor de turism montan, iubitorilor de munte și mișcare de orice vârstă, copiilor și părinților ce își doresc un week-end în aer liber, departe de haosul cotidian.
Eveniment cu tematică montană, trofeul Tânăr și Liber îmbină probele consacrate cu probe surpriză #înjoacă, beneficiari fiind atât cei competitivi, cât și cei aflați la prima experiență.
Astfel, de vineri seara până duminică, participanții se vor întrece pe sine și între ei, concurând la probe precum traseul de regularitate, orientarea turistică, proba culturală și folk individual, proba surpriză, proba de alergare…altfel, jocurile copilăriei etc.
Deoarece ne dorim să dăm mai departe ceea ce am învățat, în cadrul evenimentului se vor derula și ateliere de educație montană și noțiuni de prim ajutor.
Mai multe detalii cu privire la Trofeu și programul acestuia, găsiți pe evenimentul online: https://facebook.com/events/s/trofeul-tanar-si-liber-editia-/2798986470456097/
*******
Asociația Tânăr și Liber derulează activități de voluntariat în domeniul ecologiei, turismului, educației non-formale. Organizația se adresează celor ce doresc să participe la drumeții, tabere outdoor, competiții, cu scopul de a contribui la creșterea unei comunități locale funcționale, a oamenilor care trăiesc sănătos, simplu, în armonie. Sunt déjà bine cunoscute evenimente precum Noaptea Licuricilor, Clubul de carte, Un munte pe lună.
Misiunea Asociației Tânăr și Liber o reprezintă promovarea ideii de voluntariat, creșterea gradului de educare și cunoaștere a domeniilor ecologie și turism montan, precum și îmbunătățirea calității vieții membrilor comunității.
În realizarea misiunii sale, Asociația Tânăr și Liber derulează programe specifice în cele patru domenii prioritare – Educația, Voluntariatul, Drumețiile și Sportul, totodată livrând tinerilor cu vârsta între 14 – 24 ani, programul internațional de dezvoltare personală The Duke of Edingburgh Internațional Award.
Site-ul organizației http://tanarsiliber.ro/
Facebook: Tânăr și Liber













