CLĂDIREA TEATRULUI DIN PIATRA NEAMŢ
În urmă cu 71 de ani, în ziua de 24 octombrie 1943, la ora 16.00, a avut loc inaugurarea actualei clădiri a Teatrului din Piatra Neamţ, în prezenţa lui Titus Dragoş, ministrul Românizării, a reprezentanţilor Ministerului Culturii şi a oficialităţilor locale. De asemenea, a fost de faţă o mare parte din intelectualitatea judeţului, care a ocupat sala, lojele şi balconul până la ultimul loc. Părinţii protopopi Matasă şi Nourescu, împreună cu preotul Gavrilescu au oficiat slujba sfinţirii teatrului, la ceremonie participând şi corul Căminului Cultural sub conducerea lui Constantin Alexandrescu, totodată şi dirijor al corului catedralei Sf. Ioan Domnesc.
Clădirea teatrului din Piatra Neamţ a fost proiectată de arhitectul Roger Bolomey, structura iniţială cuprinzând spaţiul scenic, cabine pentru actori, sala propriu-zisă, stal, lojă, balcon, fumoar, bufet, garderobă, culoare, mansardă şi subsol.
În anul 1929, primarul Gică Măcărescu a hotărât că Piatra Neamţ are nevoie de un teatru. Iniţiativa lui a primit sprijinul unui comitet format din cetăţenii de vază ai urbei – între care: ex prefectul I. Radu, avocaţii V. A. Grigoriu (fost primar) şi Gh. Mareş, profesorii A. Rotundu şi C. Bogdan – încât în primăvara anului 1930 a început construcţia, după planurile arhitectului Roger Bolomey, ca antreprenor de lucrare fiind angajat Carol Zani.
Cu suma ce i-a fost pusă la dispoziţie (9.063.003 lei) acesta a terminat localul Teatrului abia după patru ani. În lipsa fondurilor, comitetul de sprijin a predat construcţia Primăriei Piatra Neamţ, în mai 1935. Dar şi în această situaţie, cu suma infimă repartizată de la bugetul local (441.907 lei), până în 1939 nu s-au putut efectua decât puţine lucrări.
Apoi, în anul 1940, primarul avocat Ernest Kirculescu a reuşit să găsească noi surse de finanţare, la care s-a adăugat un milion de lei donat de reprezentantul Ţinutului Prut, profesorul T. Ionaşcu şi lucrările au putut continua. Între timp au mai sosit nişte fonduri de la Ministerul Culturii şi cel al Românizării. Astfel totalul cheltuielilor, în 1943, a fost de 21.557.846 lei.
În ziua inaugurării construcţiei, pe clădire a fost dezvelită o placă din marmură cu următorul text: „Astăzi 24 octombrie 1943 s-a inaugurat teatrul comunal din Piatra Neamţ sub domnia M.S. Regele Mihai, prefect lt. col. I. Teodorescu-Darie, primar al oraşului cpt. (r.) I. Lăzărescu, fondator Gică Măcărescu, continuator avocat Ernest Kirculescu, decanul Baroului Neamţ, ctitori prof. Ion Petrovici Ministrul Culturii Naţionale şi Titus Dragoş, Ministrul Românizării”.
După dezvelirea plăcii comemorative a urmat un reuşit concert oferit de orchestra Operei Române din Bucureşti, dirijată de maestrul Jean Bobescu, avându-l ca solist la pian pe Miron Şoarec. În plus, actorii Teatrului Naţional din Bucureşti au interpretat piesa O sărutare de Ion Petrovici. După câteva ore, seara suita manifestărilor prilejuite de inaugurarea teatrului s-a încheiat cu prezentarea spectacolului Carmen de Bizet, de către ansamblul Operei Române.
(sursa fotografiilor: Fototeca Muzeului de Istorie şi Arheologie Piatra Neamţ)
Prof. Dan MIHĂILESCU

