Intalnire la prefectura Neamt pe tema delicventei juvenile in Neamt

Astazi la prefectura cu bune intentii, prefectul de Neamt, domnul Vlad Angheluta a asezat la masa mai toate autoritatile implicate in problema minorilor delicventi.
Multi dintre cei prezenti au fost persoane cu functii de conducere si, ce e cel mai trist, unii chiar cu atributii in ceea ce priveste reinsertia sociala a minorului infractor. De departe s-a remarcat in mod negativ secretara judetului Daniela Soroceanu pe care o stiam doar specialista in sanatate, drept penal, drept civil, administratie publica, probleme electorale, guvernamentale, etc si care azi ne explica si despre interventia la nivelul infractionalitatii juvenile si vai … am inteles ca s-a si implicat activ in rezolvarea unor cazuri … Doamne fereste. Mai urmeaza sa ne explice doamna Soroceanu cum e cu fuziunea la rece, momentul cinetic si miscarea browniana…
Problemele cu care ne confruntam acum in Neamt nu sunt probleme de origine extraterestra, ci probleme sociale cu care alte natiuni mai dezvoltate le-au avut si desigur le-au gasit solutii de mult.
Din pacate, desi ar fi foarte usor sa ne inspiram de la altii, incompetenta romaneasca rezultata in urma a 20 de ani de numiri politice pe mai toate functiile face ca romanul nostru bugetar sa nu se mai complice, invatand de la altii mai destepti si uite asa ajungem sa reinventam roata in ceea ce priveste interventia la nivelul infractionalitatii juvenile.
Dar daca tot vorbim de ce au facut altii, haideti sa vedem ce solutii au gasit de foarte mult timp pentru delicventa juvenila.
In SUA, in 1990, statistica ne spune ca existau aproximativ 12 milioane de infractori minori cu varste cuprinse intre 10 si 17 ani dintre care 120.000 savarsisera fapte cu violenta. La acea vreme, in loc sa ia masuri avizate de specialisti, avand si ei Sorocenele lor atotstiutoare, au incercat sa extraga minorii din societate prin incarcerarea lor exact cum se incearca si acum la noi prin reinfiintarea sub alt nume a centrelor de primire minori. Rezultatul a fost dezastruos, in 1995 infractionalitatea juvenila crescand la 15 milioane de cazuri dintre care 170.000 de infractiuni cu violenta. Vazand ca lucrurile merg intr-o directie gresita, americanii, oameni destepti au facut loc specialistilor care au spus din prima ca minorul delicvent nu trebuie  incarcerat deoarece are sanse foarte mari sa devina un criminal, argumentand prin faptul ca orice metoda de constrangere de gen penitenciar are un efect negativ atunci cand este aplicata la copii. Plecand de la ideea ca lipsirea de libertate trebuie sa fie o masura extrema, a aparut Council of Juvenile Justice and Delinquency Prevention care a impus trei nivele de sanctionare a minorului:
1.Intervenţie imediată (centre de recuperare, centre de tratament, programe de petrecere a timpului liber şi supravegherea protejată),
2.Sancţiuni intermediare (grupuri diferenţiate şi nediferenţiate – bazate pe programe de supraveghere si de probaţiune )
3.Incarcerarea ( masura care trebuie sa fie ultima solutie la care nu trebuie sa se apeleze decat in conditii foarte speciale ).
Asadar, Uniunea Europeana stia ea ceva cand ne-a pus in urma cu ceva ani sa ne desfiintam centrele de primire minori si scolile de reeducare considerandu-se la nivel mondial  ca aceste stabilimente e mai bine sa nu existe aproape deloc decat sa devina pepiniere pentru criminali, si sa fie inlocuite de centre de probatiune sau alte institutii unde minorul poate fi consiliat si ajutat sa se reintegreze social sau poate fi introdus intr-un program de supraveghere stricta cu ingradiri ale libertatilor.
Daca e sa privim in istorie, in antichitate, pedepsele aplicate minorilor erau dintre cele mai dure, dar nici atunci nu se prea opta pentru incarcerarea lui, vorbindu-se de exilare sau in cel mai rau caz castrare. Mai tarziu cand a aparut dreptul roman, minorii infractori de asemenea nu prea erau incarcerati, pedepsele principale fiind bataile cu nuiele,  pedeapsa la care s-a renuntat de abia in 1850 cand s-a trecut la domicilierea fortata a minorilor delicventi in manastiri.
In Romania, pentru prima oara s-a vorbit de institutionalizarea specializata a minorilor delicventi in perioada antebelica cand Spiru Haret, ministrul cultelor a alocat un buget de 5000 lei pentru infiintarea primei şcoli speciale pentru copiii cu ,,rele porniri”, scoala care nu trebuia sa fie precum o puscarie, ci să funcţioneze ca un stabiliment de educatie crestina si ucenicie chiar pe langa Mănăstirea Bistriţa. Venirea razboaielor a facut ca aceasta prima scoala pentru minorii delicventi sa nu mai fie construita.
Asadar, dintotdeauna s-a optat spre orice alte metode numai spre incarcerarea minorului nu, in cele mai negre vremuri ale istoriei optandu-se chiar pentru pedeapsa capitala si atunci ca si acum considerandu-se ca un minor incarcerat nu are foarte multe sanse de reabilitare.
Desigur ca este foarte usor sa critici, sa dai lectii de interventie psihosociala sau sa vorbesti de istoria delicventei juvenile. Cel mai greu este sa vii cu solutii, eventual cu unele care sa poata fi aplicate de maine ..nu ? Asa ca haideti sa venim si cu solutii aplicabile de maine si care ar putea reduce nivelul delicventei juvenile.
1.Legea permite ca familiile ce au in ingrijire minori ce savarsesc cu recidiva fapte cu violenta sa nu mai beneficieze de locuinta sociala. Asadar, familiile minorilor infractori sa isi tina copiii in frau sau sa isi gaseasca locuinta pe banii lor, nu pe banii pietrenilor agresati si talhariti.
2.Legea permite ca familiile ce au in ingrijire minori ce savarsesc cu recidiva fapte cu violenta sa nu mai primeasca ajutor social ( exceptie facand doar cazurile cu handicap ). Asadar, cine nu isi tine plozii in frau sa nu mai primeasca bani din banii nemtenilor talhariti.
3.Legea permite ca familiile ce au in ingrijire minori ce savarsesc cu recidiva fapte cu violenta sa fie inculpate penal sau decazute din drepturile parintesti. Asadar, cei care nu au grija ca plozii sa nu dea in cap la oameni ar trebui sa nu mai primeasca nici macar indemnizatiile copiilor, acestia fiind luati din familie si dati in plasament.
4.Legea permite ca familiile ce au in ingrijire minori ce savarsesc cu recidiva fapte cu violenta sa nu mai primeasca alte ajutoare cum ar fi reduceri sau gratuitati pe transportul in comun, masa gratuita la cantina sociala, etc.
Asadar, pe lanaga cele 4 puncte de mai sus care se pot aplica imediat, consideram ca familiile care au in ingrijire minori delicventi si nu reusesc sa-i tina in frau, nu ar trebui sa mai primeasca absolut nici un sprijin din partea administratiei locale.
Zilnic acesti infractori minori se intorc acasa, iar in mai toate cazurile acest „acasa” inseamna o locuinta sociala construita din banii pietrenilor la care chiria este subventionata lunar tot din banii pietrenilor. Mai mult de atat, acasa gasesc de regula o familie care primeste lunar de la primarie ajutor social, culmea tot din banii pietrenilor cinstiti si muncitori. A doua zi cand pleaca de acasa sa mai talhareasca un batran, minorul infractor cazat si hranit din banii pietrenilor se mai si suie intr-un transport in comun unde beneficiaza de gratuitate ca sa se poata deplasa in confort si viteza spre urmatoarea victima si eventual pe drum sa mai buzunareasca vreun calator pensionar. Haideti sa obligam familiile acestor infractori sa aiba grija de ei daca vor sa aiba acoperis deasupra capului si bani de mancare, pentru ca dincolo de orice lege este anormal ca din pensiile batranilor amarati sa traiasca chiar cei care-i talharesc.

Iosub Robert