Sărbătorește cu Moș Crăciun la Mall Forum Center!

0

Asociația Cultural Social Economică Christiana, Primăria Municipiului Piatra Neamț, Consiliul Local Municipiului Piatra-Neamț, Compania Municipală de Investiții Urban SA vă invită să vă întâlniți cu Moș Nicolae, Moș Crăciun și spiridușii moșului la Mall Forum Center, în cadrul unor evenimente programate pe tot parcursul lunii decembrie.

În fiecare zi în perioada 1-23 decembrie 2013 (intervalul orar 11-16) se vor organiza concursuri pentru copiii care îl așteaptă pe Moș Crăciun. În holul mall-ului, intr-un spațiu decorat în spiritul sărbătorilor de iarnă, spiridușii lui Moș Crăciun îi vor aștepta pe copiii care vizitează mall-ul si îi vor invita să completeze o scrisoare către Moș Crăciun, ce va fi introdusă într-o urnă. Moșul va fi prezent zilnic între orele 15-16. La ora 15, Moșul va extrage din urnă o scrisoare, iar copilul a cărui scrisoare este extrasă va fi declarat câștigătorul zilei.
Joi, 5 decembrie Moș Nicolae va veni la Mall Forum Center, însoțit de un grup de artiști care vor prezenta un program specific sărbătorilor de iarnă. Accesul va fi liber pentru toți vizitatorii obișnuiți, iar minimum 100 de copii vor primi un cadou de la Moș Nicolae.
Prin acest proiect ne-am propus să aducem bucurie în această perioadă a Crăciunului, pentru cât mai mulți copii din localitatea Piatra Neamț, ca aceștia să spere că visele pot fi realizate.
Asociația Cultural Social Economică CHRISTIANA are ca scop promovarea, sprijinirea, realizarea și coordonarea de activități care să contribuie la dezvoltarea regiunii Neamț, județele învecinate, a României și cetățenilor ei din punct de vedere economic, social, educațional, cultural.

Președinte Asociația Cultural Social Economică CHRISTIANA,
Ana Darie

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate