Sfântul Ioan Gură de Aur și Ziua Bibliei

Cuvântul lui Dumnezeu, izvor de lumină, adevăr și sfințenie

 „Cercetați Scripturile, că socotiți că în ele aveți viață veșnică” (Ioan 5, 39).

Introducere: întâlnirea dintre un mare Părinte al Bisericii și cinstirea Sfintei Scripturi

Ziua de 13 noiembrie, în care Biserica Ortodoxă îl prăznuiește pe Sfântul Ierarh Ioan Gură de Aur, arhiepiscopul Constantinopolului, împreună cu pomenirea mamei sale, Sfânta Antuza, oferă un prilej de reflecție asupra locului pe care Sfânta Scriptură trebuie să îl ocupe în viața creștinului. În tradiția bisericească românească, această zi este asociată și cu Ziua Bibliei, sărbătoare a Cuvântului dumnezeiesc prin care Dumnezeu Se descoperă omului, îl cheamă la comuniune și îi arată calea mântuirii.

Nu este lipsit de semnificație faptul că această zi ne aduce înaintea unei personalități fundamentale a teologiei patristice. Viața, opera exegetică și activitatea pastorală a Sfântului Ioan Gură de Aur mărturisesc că Scriptura nu este o simplă colecție de texte religioase și nici un document păstrat în arhivele istoriei, ci cuvânt viu, care luminează conștiința, cheamă la pocăință și transformă existența omului. Pentru marele ierarh, citirea Bibliei nu era un privilegiu rezervat celor instruiți, ci o nevoie duhovnicească a întregului popor al lui Dumnezeu.

Într-o lume în care informația se înmulțește, dar adevărul este adeseori relativizat, iar libertatea este confundată cu absența reperelor morale, întoarcerea la Biblie devine o exigență a responsabilității creștine. Ziua Bibliei nu este doar un moment festiv de cinstire a unei cărți sfinte, ci o chemare la citirea ei cu evlavie și discernământ, la înțelegerea ei în comuniunea Bisericii și, mai ales, la împlinirea cuvântului dumnezeiesc în viața de fiecare zi.

Sfânta Scriptură – cuvântul lui Dumnezeu și mărturia lucrării mântuitoare

Biserica mărturisește că Sfânta Scriptură este insuflată de Dumnezeu și folositoare „spre învățătură, spre mustrare, spre îndreptare, spre înțelepțirea cea întru dreptate” (II Timotei 3, 16). Inspirația dumnezeiască nu anulează istoria, limbajul și personalitatea autorilor biblici, ci lucrează prin acestea, astfel încât mărturia omenească să devină slujire a descoperirii dumnezeiești. Scriptura ne face cunoscută lucrarea lui Dumnezeu în istoria mântuirii și își găsește centrul și plinirea în Iisus Hristos, Cuvântul veșnic al Tatălui.

Însuși Domnul afirmă: „Cercetați Scripturile” (Ioan 5, 39), iar după Înviere le tâlcuiește ucenicilor cele cu privire la El „începând de la Moise și de la toți prorocii” (Luca 24, 27). Prin urmare, lectura creștină a Bibliei nu se reduce la acumularea de informații sau la căutarea unor răspunsuri izolate. Ea este întâlnire cu iconomia mântuirii și invitație la o schimbare lăuntrică, prin care mintea se luminează, voința se întărește, iar inima învață să iubească potrivit Evangheliei.

Psalmistul David  descrie cuvântul dumnezeiesc drept „făclie picioarelor mele și lumină cărărilor mele” (Psalmul 118) Imaginea aceasta exprimă caracterul concret al Scripturii: ea nu luminează numai marile întrebări despre Dumnezeu și om, ci și pașii mici ai existenței, hotărârile morale, relațiile familiale, responsabilitatea față de aproapele și felul în care răspundem încercărilor.

Sfântul Ioan Gură de Aur – dascălul lecturii biblice și al vieții evanghelice

Sfântul Ioan Gură de Aur (349–407), unul dintre cei mai mari Părinți ai Bisericii, s-a distins prin profunzimea interpretării Scripturii, limpezimea cuvântului și curajul aplicării adevărului evanghelic la problemele concrete ale comunității. Omiliile sale la cărțile biblice arată că exegeza autentică nu este un exercițiu abstract, separat de viață, ci o slujire a adevărului care urmărește îndreptarea omului și zidirea Bisericii.

În predicile sale, Sfântul Ioan îi îndeamnă pe credincioși să se apropie de Scriptură cu regularitate, nu doar atunci când apar necazuri sau când participă la slujbele bisericești. Cuvântul lui Dumnezeu trebuie să fie prezent în casă, în educația copiilor, în relațiile dintre soți, în administrarea bunurilor și în grija față de săraci. El nu separă cunoașterea teologică de responsabilitatea morală: adevărul înțeles trebuie să devină faptă, iar auzirea Evangheliei trebuie să rodească în milostenie, iertare, dreptate și smerenie.

Metoda sa exegetică unește atenția față de sensul textului cu discernerea scopului său duhovnicesc și pastoral. Sfântul Părinte nu încurajează folosirea arbitrară a versetelor, desprinse din context, pentru a justifica opinii personale. Dimpotrivă, lectura cere atenție, răbdare, cunoașterea întregii mărturii biblice și orientarea către Hristos. În acest sens, moștenirea sa rămâne un reper pentru cititorul contemporan, chemat să deosebească între simpla familiaritate cu formulări religioase și înțelegerea care schimbă viața.

Cinstirea Sfântului Ioan Gură de Aur în Ziua Bibliei ne amintește că adevărata autoritate a celui care tâlcuiește Scriptura se verifică și prin fidelitatea față de Evanghelie. Cuvântul rostit de la amvon trebuie să fie însoțit de viață curată, compasiune față de cei vulnerabili și curajul de a denunța nedreptatea. Tocmai de aceea, predica sa a îmbinat frumusețea retorică și profunzimea teologică cu exigența morală, inclusiv atunci când aceasta îi aducea opoziție.

Sfânta Antuza – mărturia discretă a educației creștine

Pomenirea Sfintei Antuza, mama Sfântului Ioan Gură de Aur, adaugă acestei zile o dimensiune familială deosebită. Rămasă văduvă la o vârstă tânără, ea și-a crescut fiul cu înțelepciune și statornicie, devenind un exemplu al puterii formative a credinței trăite. Tradiția patristică evocă respectul pe care Ioan l-a purtat mamei sale și influența morală a acesteia asupra formării lui.

În lumina acestei mărturii, Ziua Bibliei devine și un îndemn adresat familiei creștine. Credința nu se transmite numai prin explicații, ci prin exemplu, rugăciune, iertare și consecvență. Copilul învață să iubească Scriptura atunci când vede că părinții caută să trăiască după cuvântul ei, când rugăciunea își găsește loc în viața casei și când demnitatea fiecărui om este respectată. Familia poate deveni astfel o mică biserică domestică, în care Evanghelia este nu doar citită, ci și întrupată în gesturi zilnice.

Sfânta Antuza ne amintește că lucrarea educației creștine este adesea tăcută, lipsită de strălucire exterioară, dar roditoare în veșnicie. O mamă care sădește în sufletul copilului dragostea de Dumnezeu, adevărul și compasiunea participă la zidirea unei conștiințe capabile, la vremea potrivită, să slujească Bisericii și lumii.

De la citirea textului la împlinirea cuvântului

A citi Biblia înseamnă mai mult decât a parcurge pagini. Înseamnă a ne lăsa judecați și vindecați de adevărul ei. Sfântul Apostol Iacov avertizează: „Fiți împlinitori ai cuvântului, iar nu numai ascultători ai lui, amăgindu-vă pe voi înșivă” (Iacov 1, 22). Acest îndemn stabilește criteriul unei lecturi roditoare: nu cantitatea informației religioase, ci transformarea omului în lumina poruncilor dumnezeiești.

  Sfânta Scriptura ne cheamă să iertăm atunci când suntem răniți, să nu răspundem răului cu rău, să spunem adevărul fără răutate, să îi apărăm pe cei lipsiți de apărare și să nu transformăm bunurile materiale în măsura valorii omului. Ea mustră ipocrizia, mândria și iubirea de arginți, dar oferă și nădejde celui care se pocăiește. Cuvântul lui Dumnezeu nu este o armă cu care să-i condamnăm pe ceilalți, ci mai întâi o oglindă în care ne cercetăm propria conștiință.

În viața parohială, citirea biblică își găsește locul firesc alături de participarea la Sfânta Liturghie, de rugăciune, spovedanie și împărtășire, potrivit rânduielii și îndrumării duhovnicești.   Sfânta Scriptură și viața liturgică nu sunt realități concurente, ci se luminează reciproc în viața Bisericii. Textul biblic este proclamat în adunarea euharistică, tâlcuit în omilie și chemat să rodească în comuniunea concretă a credincioșilor.

O practică folositoare este lectura zilnică, chiar și pentru un interval scurt, însoțită de întrebări simple: Ce îmi descoperă acest text despre Dumnezeu? Ce arată despre starea inimii mele? Ce trebuie să schimb? Pentru cine sunt chemat astăzi să mă rog sau să fac un bine? O astfel de lectură, unită cu rugăciunea și cu îndrumarea Bisericii, ne ajută să evităm atât superficialitatea, cât și interpretările individualiste.

Biblia în lumea contemporană: adevăr, discernământ și responsabilitate

Societatea contemporană este marcată de un flux continuu de mesaje, opinii și imagini, în care atenția este fragmentată, iar reacția rapidă ajunge uneori să înlocuiască judecata cumpătată. În acest context, lectura atentă a Scripturii cultivă răbdarea, discernământul și capacitatea de a privi omul dincolo de etichete. Biblia nu oferă o scurtătură prin care să evităm complexitatea vieții, ci formează o conștiință capabilă să caute adevărul și să răspundă cu responsabilitate.

Cinstirea Sfintei Scripturi nu trebuie folosită pentru a alimenta disprețul față de cei care gândesc diferit. Adevărul evanghelic se mărturisește cu fermitate, dar și cu dragoste, potrivit cuvântului apostolic: „Adevărul, în iubire” (Efeseni 4, 15). O lectură autentic creștină nu produce autosuficiență, ci smerenie; nu încurajează osândirea aproapelui, ci trezirea propriei conștiințe; nu legitimează indiferența, ci face mai vie responsabilitatea față de suferința umană.

De aceea, Ziua Bibliei poate deveni un moment de reînnoire a angajamentului personal și comunitar: în parohii, prin cateheze și lecturi biblice; în școli și în familie, printr-o educație întemeiată pe demnitatea persoanei; în spațiul public, printr-o mărturie creștină care unește convingerea cu respectul, iar credința cu slujirea aproapelui.

Concluzii: să devenim, prin viață, mărturisitori ai Cuvântului

În ziua de 13 noiembrie, chipul Sfântului Ioan Gură de Aur și mărturia Sfintei Antuza ne cheamă să redescoperim puterea transformatoare a Cuvântului lui Dumnezeu. Marele ierarh ne arată că Scriptura trebuie tâlcuită cu fidelitate și trăită cu responsabilitate, iar mama sa ne amintește că semințele credinței sunt adesea așezate în suflet prin răbdarea și iubirea discretă a familiei.

Ziua Bibliei nu își împlinește rostul prin simpla așezare a Sfintei Cărți într-un loc de cinste, ci atunci când cuvintele ei devin lumină pentru alegerile noastre, mângâiere pentru cel întristat, hrană pentru cel flămând și chemare la pocăință pentru cel rătăcit. Biblia trebuie să rămână deschisă nu numai pe masa casei, ci și în adâncul conștiinței noastre.

Să ne rugăm, așadar, ca prin mijlocirea Sfântului Ioan Gură de Aur și prin pilda Sfintei Antuza să dobândim dor de rugăciune, dragoste de adevăr și puterea de a împlini cele citite. Căci numai atunci când Cuvântul lui Dumnezeu coboară din pagină în inimă și din inimă în faptă, el devine lumină pentru familie, pentru Biserică și pentru întreaga societate. Iar o viață luminată de Evanghelie poate mărturisi lumii, fără zgomot și fără ostentație, că Hristos rămâne Calea, Adevărul și Viața (Ioan 14, 6).

Preot  Nicău Nicolae