Părintele Proclu Nicău- dorul care rămâne și iubirea care nu apune

Despre smerenie, iertare, milă și moștenirea duhovnicească pe care suntem chemați să o ducem mai departe

Sunt plecări care lasă în urmă o tăcere greu de cuprins în cuvinte. Sunt oameni a căror absență se simte nu doar prin lipsa prezenței lor fizice, ci mai ales prin dorul pe care îl lasă în sufletele celor care i-au cunoscut și i-au iubit.

Timpul trece, anii se adună, fotografiile rămân, înregistrările continuă să păstreze glasul lor, dar nimic nu poate înlocui întâlnirea vie cu omul care ne-a oferit, cândva, un cuvânt de folos, o privire blândă sau o rugăciune.

Așa este și dorul de Părintele Proclu Nicău.

Deși a plecat la Domnul în 28 ianuarie 2017, amintirea sa continuă să trăiască în inimile celor care l-au cunoscut, în mărturiile celor care i-au trecut pragul chiliei și în sufletele celor care l-au descoperit prin cuvintele păstrate în cărți și în înregistrări audio-video.

La 13 noiembrie 2026, când se împlinesc 98 de ani de la nașterea sa, această aducere-aminte devine un prilej de a ne întreba nu doar ce a însemnat Părintele Proclu pentru generația care l-a cunoscut, ci și ce poate însemna el pentru generațiile care nu au avut posibilitatea întâlnirii directe cu dânsul.

Pentru că o moștenire duhovnicească adevărată nu se păstrează numai prin evocare. Ea trebuie transmisă, înțeleasă și, mai ales, trăită.

Smerenia – frumusețea sufletului care nu caută întâietatea

Una dintre cele mai puternice mărturii ale vieții Părintelui Proclu a fost simplitatea sa. Nu căuta să impresioneze, nu urmărea să fie în centrul atenției și nu își construia identitatea în jurul admirației celorlalți.

Smerenia sa nu era o atitudine de circumstanță, ci o așezare lăuntrică, născută din conștiința propriei neputințe și din dorința de a rămâne înaintea lui Dumnezeu cu inimă curată.

Într-o societate în care omul este încurajat să se afirme permanent, să-și promoveze imaginea și să caute recunoașterea publică, viața Părintelui Proclu ne amintește că adevărata măreție nu se măsoară prin vizibilitate.

Smerenia nu înseamnă lipsa demnității, ci eliberarea de orgoliul care ne face să ne considerăm mai importanți decât ceilalți. Ea înseamnă să poți asculta fără să te grăbești să răspunzi, să poți ierta fără să ceri mai întâi recunoașterea greșelii celuilalt și să poți face binele fără să aștepți răsplată.

Această smerenie se întâlnește în chip desăvârșit în Hristos, Care S-a făcut slujitor al tuturor și a arătat că iubirea adevărată nu caută folosul propriu.

Părintele Proclu a rămas pentru mulți o mărturie a acestei simplități evanghelice. Nu vorbea despre smerenie ca despre o virtute îndepărtată, ci o așeza în centrul relațiilor dintre oameni.

Iertarea – puterea de a nu lăsa răul să ne stăpânească

O altă învățătură de mare actualitate este cea despre iertare.

Cât de multă suferință se adună în lume din cauza orgoliului, a răzbunării, a cuvintelor rostite fără discernământ și a refuzului de a ierta! Familii se destramă, prietenii se risipesc, oameni care au trăit ani întregi în apropiere ajung să se privească asemenea unor străini.

Uneori, o singură vorbă poate răni mai mult decât o faptă, iar o judecată nedreaptă poate apăsa sufletul cuiva pentru multă vreme.

În fața acestor realități, învățătura creștină despre iertare nu este o simplă recomandare morală. Este o poruncă a iubirii și o condiție a propriei vindecări sufletești.

Părintele Proclu îndemna la răbdare, la rugăciune și la renunțarea la răzbunare. Omul nu trebuie să răspundă răului printr-un alt rău, pentru că astfel ajunge să poarte în sine tocmai întunericul de care dorește să se elibereze.

A ierta nu înseamnă a considera răul bine și nici a renunța la discernământ. Înseamnă a refuza ura, a nu transforma durerea în dorință de răzbunare și a încredința judecata lui Dumnezeu.

Cât de necesar ar fi ca această învățătură să pătrundă mai adânc în viața familiilor noastre, în relațiile dintre generații și în comunitățile din care facem parte!

Poate că multe dintre suferințele noastre ar fi mai ușor de purtat dacă am învăța să cerem iertare, să oferim iertare și să nu lăsăm mândria să ne despartă de cei pe care Dumnezeu ni i-a așezat în cale.

Mila – chipul iubirii care se apropie de cel aflat în suferință

În învățătura Bisericii, iubirea aproapelui nu este despărțită de iubirea față de Dumnezeu. Nu putem pretinde că Îl iubim pe Hristos dacă rămânem nepăsători față de omul care suferă.

Mila este forma concretă prin care credința devine faptă. Ea se manifestă printr-un cuvânt de mângâiere, printr-o rugăciune, printr-o vizită făcută celui singur, printr-un ajutor oferit celui aflat în nevoie și prin disponibilitatea de a purta, măcar puțin, povara celuilalt.

Părintele Proclu a fost căutat de oameni aflați în numeroase încercări. Mulți veneau la el cu dureri sufletești, cu neliniști familiale, cu temeri și cu întrebări la care nu găsiseră răspuns.

În fața lor, cuvântul duhovnicesc nu trebuia să devină o demonstrație de superioritate, ci o formă de apropiere. Omul aflat în suferință are nevoie nu doar de explicații, ci și de nădejde.

Aceasta este una dintre responsabilitățile pe care le moștenim de la marii părinți duhovnicești: să nu devenim indiferenți față de suferința aproapelui.

Într-o vreme în care singurătatea se ascunde adeseori în spatele unei aparente comunicări permanente, în care bătrânii sunt uitați, iar cei vulnerabili sunt uneori considerați poveri, avem nevoie să redescoperim valoarea prezenței, a compasiunii și a solidarității creștine.

O moștenire care trebuie dusă mai departe

Cartea „Părintele Proclu – Îndrumar de mântuire în vremuri de tulburare”, apărută la Editura Eikon, nu este doar o mărturie despre un om care a trăit în urmă cu câteva decenii. Este și o invitație adresată cititorului de astăzi de a redescoperi valorile care dau consistență vieții creștine.

Ca nepot al Părintelui Proclu, am simțit că păstrarea amintirii sale nu este doar o datorie de familie, ci și o responsabilitate duhovnicească. O asemenea mărturie nu trebuie să rămână închisă în amintirile celor care l-au cunoscut, ci trebuie să ajungă la cât mai mulți oameni, mai ales la cei tineri, care au nevoie să întâlnească modele autentice de viețuire creștină.

Nu îmi doresc ca această carte să fie doar citită și așezată într-o bibliotecă. Îmi doresc să fie deschisă, cercetată și să devină prilej de reflecție și îndreptare. Să-i ajute pe oameni să redescopere rugăciunea, să prețuiască familia, să învețe iertarea și să nu-și piardă nădejdea în Dumnezeu.

Poate că aceasta este cea mai frumoasă formă de a păstra vie amintirea unui părinte duhovnicesc: să lăsăm învățătura lui să continue să lucreze în viața noastră.

Vă invităm să ne întâlnim și să ne ostoim dorul de Părintele Proclu!

Vineri, 13 noiembrie 2026, la ora 16:00, Biblioteca Județeană „G. T. Kirileanu” Neamț va găzdui întâlnirea dedicată prezentării volumului „Părintele Proclu – Îndrumar de mântuire în vremuri de tulburare”, în ziua în care se împlinesc 98 de ani de la nașterea sa.

Îi invităm pe toți cei care l-au cunoscut personal, pe cei care au avut bucuria de a-l asculta, pe cei care i-au urmărit mărturiile în materiale audio-video, pe cei care au citit despre viața sa, dar și pe cei care abia acum doresc să-l descopere.

Îi chemăm mai ales pe toți cei care îl iubim pe Părintele Proclu și care purtăm în suflet dorul de întâlnirea cu dânsul.

Nu va fi doar o prezentare de carte, ci un popas duhovnicesc, o întâlnire a amintirilor și a inimilor, în care vom vorbi despre viața sa, despre învățăturile sale și despre ceea ce a rămas viu în sufletele celor care l-au cunoscut.

Aș dori să ne întâlnim nu numai pentru a vorbi despre Părintele Proclu, ci și pentru a-l reîntâlni, prin cuvântul său, prin mărturiile celor prezenți și prin rugăciunea care ne unește.

La 98 de ani de la nașterea sa, să nu lăsăm amintirea să devină doar nostalgie. Să o transformăm în recunoștință, în rugăciune și în dorința de a continua lucrarea binelui.

Preot Nicău Nicolae