Elevii de la „Gheorghe Asachi” Piatra-Neamț, în dialog cu Garda de Mediu despre protejarea naturii

Comisarii Gărzii de Mediu Neamț au discutat cu elevii Colegiului Național Pedagogic „Gheorghe Asachi” din Piatra-Neamț despre protejarea biodiversității și a ariilor naturale protejate din județ. Întâlnirea a fost organizată la invitația clasei a XI-a B, coordonată de profesoara dirigintă Cleopatra Olaru.
Activitatea a avut loc săptămâna trecută, potrivit informării publicate de instituție pe 28 octombrie. Discuțiile au vizat modul în care cetățenii se pot implica în activități ecologice.
Elevii au primit informații despre rolul și atribuțiile Gărzii Naționale de Mediu, dar și despre obligațiile privind protecția mediului.