Apel la decență și discernământ în cazul crimei de la Piatra-Neamț. O dramă umană nu trebuie transformată în spectacol public

IPJ Neamț face un apel la decență cu privire la tragedia din seara zilei de 1 iunie în care un polițist de la  S.P.C.R.P.I.V. Neamț și-a pierdut viața. Apelul este îndreptat înspre postări făcute de diverși ,,internauți”, însoțite de imagini neblurate și de informații nereale care nu servesc interesului public.

Având în vedere apariția și distribuirea în mediul online al unor imagini, însoțite de afirmații referitoare la un caz aflat în curs de cercetare, facem apel la responsabilitate și discernământ.

O parte din informațiile vehiculate în spațiul public nu corespund realității.

Totodată, în fotografia distribuită nu este prezentată nicio persoană care își desfășoară activitatea în cadrul Direcției Naționale Anticorupție, așa cum se afirmă în unele postări.

Cauza este instrumentată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamț, instituție care a formulat deja un punct de vedere oficial cu privire la acest caz.

În aceste condiții, considerăm esențial ca informațiile să fie preluate exclusiv din surse oficiale și verificate.

Dincolo de aspectele judiciare, atragem atenția asupra necesității respectării unor limite elementare de decență, moralitate și respect față de victimă, familia acesteia și toate persoanele afectate de această tragedie.

Transformarea unei drame umane într-un spectacol public, prin distribuirea de imagini șocante și afirmații neverificate, nu servește interesului public și poate genera suferințe suplimentare.

În același timp, vor fi efectuate verificări cu privire la conținutul distribuit în mediul online și la eventualele încălcări ale dispozițiilor legale incidente.

COMUNICAT IPJ NEAMȚ

Media PR Grup — Fii văzut. Fii auzit. Fii cunoscut. Promovare, publicitate, PR, comunicare, media și consultanță.

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și