TEODORA MIREANU PREMIATĂ LA FESTIVALUL NAŢIONAL DE TEATRU PENTRU TINERET „STAGE”

0

Nici n-a început proiectul iniţiat de actriţa Maria Hibovschi, ZILELE CLASEI DE ACTORIE (proiect desfăşurat de către Centrul pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare”), că, iată, actorii de la Şcoala Populară de Arte au şi primit o veste bună. Prestaţia colegei lor, Teodora Mireanu, din piesa „Puşlamaua” a fost apreciată cu Premiul II (secţiunea interpretare feminină) la Festivalul Naţional de Teatru pentru Tineri „STAGE”, ediţia a III-a, Cluj Napoca, 9-11 noiembrie.
Juriul, compus din Radu Tuculescu, Magdalena Vaida şi Ionică Pop, a avut cuvinte de laudă la adresa întregii distribuţii, dar s-a oprit la nominalizarea şi, în final, premierea doar a Teodorei.


La festivalul de teatru pentru tineret de la Cluj au participat peste trei sute de actori care au reprezentat şcoli de profil din Dej, Brăila, Buşteni, Panciu, Oradea, Bistriţa, Carei, Piatra-Neamţ, Câmpeni, Târgu Jiu, Sighişoara, Sighetul Marmaţiei , Ocna Mureş, Baia Mare, Hunedoara Zalău, Cluj. Un motiv în plus de a aprecia performanţa Teodorei Mireanu.

Comunicat de presă din partea Centrului pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare”

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate