Pe timp de seceta se reduc tarifele pentru irigatii
Tariful pentru irigaţii va fi redus cu 50 de lei pentru mia de metri cubi, iar proiectele aferente măsurii 125 în agricultură vor avea o alocare suplimentară de 25 milioane euro, a anunţat premierul Victor Ponta, marţi, la o conferinţă de presă la Ministerul Agriculturii.
‘Ne confruntăm cu o situaţie negativă excepţională, de secetă, şi am considerat că este datoria Guvernului să facă o analiză şi o strategie de sprijin pentru agricultură, prioritate absolută, domeniu care alături de energie are cel mai mare potenţial de dezvoltare economică şi creare de locuri de muncă, de venituri suplimentare pentru bugetul de stat. Am analizat situaţia creată începând cu toamna anului 2011 şi am analizat măsurile propuse de ministrul Agriculturii. Astfel, am fost de acord cu reducerea tarifului la irigaţii cu 50 de lei la mia de metri cubi. Pentru proiectele din măsura 125 am aprobat o alocare suplimentară de 25 milioane euro. De asemenea, există o Hotărâre de Guvern prezentată de MADR pentru despăgubiri în cazul persoanelor afectate de secetă. Sunt două categorii de beficiari’, a declarat Victor Ponta.
Detalii pe Agerpres