Noi date despre accidentul din Neamț: Un autocar cu 26 de persoane a lovit un camion (FOTO)
Prin apel la 112, pompierii au fost înștiințați despre producerea unui accident rutier pe E 85, pe raza comunei Secuieni. Știrea inițială aici – click.
La locul evenimentului s-au deplasat două echipaje de pompieri cu o autospecială de stingere cu modul pentru descarcerare și o ambulanță SMURD din cadrul Detașamentului Roman și un echipaj cu ambulanță de la SAJ Roman.
„Accidentul rutier s-a produs între un autotren încărcat cu cereale și un autocar în care se aflau 26 de persoane. În urma accidentului rutier a rezultat o victimă (o femeie de 49 de ani) care a fost preluată de echipajul SAJ și transportată la spital. Pompierii au acționat pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor și vor curăța carosabilul de elementele rezultate în urma accidentului rutier.”, a transmis ISU Neamț.