Grajd incendiat din cauza unui bec aprins
Miercuri, 20 iunie, la ora 04.50, Detaşamentul de Pompieri Piatra Neamţ a fost alertat şi a intervenit cu 9 subofiţeri şi 2 autospeciale pentru stingerea unui incendiu izbucnit la adăpostul pentru animale din gospodăria lui Gheorghe C. (83 de ani), din satul Ruseni, comuna Borleşti.
Incendiul a fost cauzat de un bec lăsat sub tensiune (proprietarul, aflându-se în grajd, a observat momentul producerii incendiului care s-a propagat la furajele depozitate în interior). Au ars circa 120 de metri pătraţi din acoperişul adăpostului (din scândură şi plăci de azbociment), circa 16 metri pătraţi din planşeul adăpostului (din scândură) şi 4000 de kilograme de furaje. S-au deteriorat 60 de metri pătraţi din planşeul adăpostului şi 1500 de kilograme de furaje.
Pompierii militari au fost sprijiniţi de SVSU Roznov cu o autospecială şi SVSU Borleşti.