Jandarmii nemțeni, la datorie de Ziua Națională a României

0

Duminică, 1 Decembrie, cu ocazia manifestărilor din spațiul public dedicate Zilei Naţionale a României, jandarmi, polițiști, pompieri și polițiști locali vor acţiona în scopul asigurării unui climat de ordine și siguranță publică, conform competențelor, în municipiile Piatra-Neamţ şi Roman, respectiv oraşele Târgu Neamţ şi Bicaz, evenimente la care se estimează participarea unui public numeros.

Pentru a evita producerea unor evenimente nedorite, Jandarmeria Neamț recomandă participanților la aceste manifestări:

  • să respecte indicațiile și măsurile stabilite de organizatori și de forțele de ordine și să adopte un comportament civilizat;
  • să supravegheze cu atenție copiii pentru prevenirea eventualelor accidente, în special pe timpul defilării tehnicii militare;
  • să acorde atenție modului de păstrare a bunurilor și obiectelor personale.

În cazul în care sunt martorii săvârșirii unor fapte de natură antisocială sau este tulburată ordinea și liniștea publică, cetățenii sunt rugați să solicite direct sprijinul forțelor de ordine sau prin Sistemul Național Unic de Urgență „112” .

  • informații furnizate de IJJ Neamț

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate