Așa-zisa Casă de Cultură din Piatra-Neamț, zguduită de o plângere penală fără precedent

Odiseea clădirii cunoscute sub numele de Casă de Cultură a Sindicatelor a intrat într-o nouă etapă, după cum nu multă lume își amintește, odată cu închiderea sălii de spectacole. Se întâmpla în noiembrie 2015, la puțin timp după nenorocirea de la Colectiv. Decizia, una chipurile preventivă, îi aparținea directorului vremii, Stelian Grigore, un client statornic al corecțiilor fără efect administrate de presa locală. Anii au trecut. În locul lui Grigore, din 2018, director este – ca o garanție de continuitate, nu? – fosta contabilă Smaranda Iamandi. Casa face parte din Asociația Națională a Caselor de Cultură ale Sindicatelor din România și de aici mai departe socotelile de administrare sunt greu de deslușit și cu atât mai greu de prezentat într-o formă ușor lecturabilă. Sala de spectacole e tot închisă, activitățile – cele la vedere din stradă, plus un anticariat, dacă o mai funcționa. Pentru cine are chef de citit „vechituri”, pentru halul în care a ajuns gazda culturii de pe craca sindicală, ilustrative sunt două texte – disponibile aici (https://mesagerulneamt.ro/2018/04/casa-de-cultura-intre-lupta-pentru-patrimoniul-sindicatului-si-goana-dupa-banii-din-chirii/) și aici (https://mesagerulneamt.ro/2019/01/la-9-luni-de-la-schimbarea-directorului-casa-de-cultura-este-tot-inchisa/) – publicate de săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Obligatoriu de reamintit în context este mărturia din 2018 a lt.col. Mihai Ciprian Mitrea de la ISU, care spunea că fostul director al Casei de Cultură (în continuare, Casa) nu călcase deloc pe la ISU. Sigur, era cunoscută invocarea problemelor cu instalația electrică și încurcătura cu numărarea căilor de acces. La zi, în continuare, indisponibilă a rămas chiar intrarea principală. În hol și pe o bucățică de terasă sezonieră, în față, funcționează un bar popular cel puțin pentru calitatea muzicii și a mâncării. De acolo se trage o adevărată belea-de-belea. În joc, în timp, a intrat și spațiul de la subsol.

Firma care își desfășoară activitatea acolo are contract de închiriere din 2012 pe spațiul de la parter, reprezentând bar și terasă. Durata inițială: 2 ani. În 2014 vine prelungirea pe doi ani, se schimbă acționariatul firmei, se evidențiază datoriile. Peste încă doi ani se clarifică datoriile, dar și obiectul închirierii, căci la socoteală intra și subsolul. Se eșalonează datoriile, se semnează noi prelungiri succesive, introducându-se clauze legate de achitarea restanțelor.

Din prelungire în prelungire ajungem la începutul lui 2019. Casa cere contract nou, chiriașul invocă prelungirea celui vechi prin efectul clauzelor. Persistă o serie de neclarități în legătură cu suprafețele. Pe scurt, Casa anunță chiriașul pe 23 ianuarie că dacă nu se prezintă până pe 28 să încheie un nou contract, le întrerupe alimentarea cu energie electrică și demarează procedura de evacauare pe cale judecătorească. Se schimbă degeaba adrese și pe 29 ianuarie dimineața chiriașul rămâne fără curent electric. Firesc, se ajunge în instanță, care dispune reconectarea. Pe rolul instanțelor de judecată, ce-i drept, sunt mai multe dosare în care „joacă” cele două părți. Inclusiv cel de evacuare. Se strânge ușor de-un roman din ele. Departe gândul de a le desluși în paralel cu judecătorii.

Dar, spectaculos și aproape convingător, în dosarul de evacuare (nr. 1698/279/2019, Judecătoria Piatra-Neamț – n.a.), Casa susține că nu s-au respectat obligațiile contractuale și că s-au înregistrat întârzieri la plata utilităților, a datoriilor restante eșalonate și a celor curente, elemente invocate și pentru neprelungirea contractului de închiriere prin efectul pozitiv al clauzelor. Înscrisurile depuse provin din contabilitatea Casei, după cum se arată într-o frumusețe de plângere penală (proaspătă) pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals, depusă la Parchetul de pe lângă Judecătoria pietreană. Prima vizată este directoarea Smaranda Iamandi, alte persoane urmând a fi identificate ulterior.

Ce-a făcut chiriașul de s-a ajuns la plângere penală? Nimic spectaculos, întâi de toate doar a comparat înscrisurile din evidențele firmei și chitanțele de plată originale eliberate de Casă cu ce a depus Casa la dosar în favoarea sa. În plângere se afirmă că sunt „diferențe” clare între originalul și copia unei sumedenii de chitanțe, de unde ar rezulta o clasică adăugire ulterioară. Restul, pentru întregirea plângerii, s-a cercetat pe cont propriu aproape de la sine.

Indiscutabil, soluționarea plângerii cu pricina nu se face în presă. Cum nici a dosarelor „în cruce” ajunse la judecată. Prea puțin contează numele firmei chiriașe și identitatea animatorului ei. Ideea a fost de a ridica un pic vălul sindical de pe grijile curente ale celor adminsitrează o clădire aproape în ruină, cândva de referință inclusiv prin activități culturale serioase, bașca spectacolele din diverse registre. Cu riscul de a enerva pe mulți, modelul de la Oradea ar fi unul de urmat și în această privință. Fiindcă indiferent ce colcăie prin niște minți și interese sindicale, autorităților locale nu trebuie să le permitem să rămână indiferente. Bine că au autorizat recent o ciudățenie de șandrama, la stradă, lângă sediul PNL de pe Republicii și nu văd harabadaia de fostă casă de cultură.

Viorel COSMA