Porți deschise la Jandarmeria Neamț
Activitățile prilejuite de aniversarea a 169 de ani de la înființarea Jandarmeriei Române au continuat marți, 2 aprilie, cu Ziua Porților Deschise.
Inspectoratul de Jandarmi Județean Neamț și-a deschis porțile începând cu ora 9.00 și a fost gazda a peste 350 de elevi și preșcolari din mai multe instituții de învățământ din municipiul Piatra Neamț.
Copiii au vizitat atelierele unde au fost prezentate materialele și mijloacele din dotare folosite de jandarmi în executarea misiunilor zilnice, tehnica din dotarea structurii montane, autovehicule de intervenție precum și aspecte privind prevenirea faptelor antisociale și adoptarea unui comportament civilizat în cadrul instituțiilor de învățământ și în societate.
De asemenea, elevii au asistat cu entuziasm la exerciții demonstrative de autoapărare organizate de jandarmii de la Detașamentul 1 Mobil.
La sfârşitul activităţilor fiecare copil a primit jeleuri, apă și a fost desemnat ,,jandarm pentru o zi”, primind ca simbol o legitimaţie.