Machu Picchu – orasul pierdut al incasilor

0

Acum 100 de ani, exploratorul american Hiram Bingham a descoperit oraşul incaş Machu Picchu, aflat la o altidudine de cca. 2500 de metri, pe unul din vârfurile Anzilor peruvieni. Exploratorul auzise despre această aşezare, însă niciun american sau european nu reuşise să descopere acest sit, nefiind menţionat în niciun document. Bingham a pornit în expediţie convins că va găsi ultima cetate a incaşilor în valea râului Urubamba. Spre norocul său, în acel an guvernul peruan croise un drum prin defileul râului Urubamba, pentru a facilita transportul de zahăr, cauciuc şi cacao din Amazon. Istoricul american a fost printre primii exploratori care au putut folosi acest drum, acesta dovedindu-se extrem de util în expediţia sa. Ajutat de câţiva localnici care locuiam la poalele muntelui, Bingham a ajuns la platoul pe care era construit oraşul, cu o structură ingenioasă, dispusă sub forma unor labirinturi de ziduri mici şi mari. Exploratorul a rămas uimit de precizia şi măiestria pietrarilor incaşi şi de frumuseţea întregii structuri descoperite, fiind convins că descoperise „oraşul pierdut al Incaşilor”. Fiind şi profesor la Universitatea din Yale, Bingham a demarat cercetările arheologice ce au scos la lumină, pe lângă aşezarea în sine şi multe obiecte vechi – printre care unelte de piatră, bijuterii şi ceramică – pe care le-a dus la universitate, cu acordul guvernului peruan. În ultimele decenii, autorităţile din Peru au ajuns să regrete acordul, susţinând că de fapt acesta stipula doar împrumutul temporar al artefactelor către Universitatea Yale. Peru a avut o dispută îndelungată cu instituţia de învăţământ americană, solicitând acesteia să returneze artefactele pe care Bingham le-a scos din ţară. Pentru a recupera obiectele ce aparţineau patrimoniului naţional, preşedintele i-a scris preşedintelui american Barack Obama, cerându-i să intervină pentru a facilita repatrierea obiectelor. În cele din urmă, peruanii au avut sorţi de izbândă, universitatea Yale returnând o parte din cele peste 5.000 de obiecte în martie anul acesta, inclusiv 370 de piese de muzeu ce vor fi expuse în Cusco.

În ultimii ani, cercetări efectuate de oameni de ştiinţă din Franţa şi Peru au arătat că aventurierul german Augusto Berns vizitase Machu Picchu cu 44 de ani înainte de Bingham. Chiar dacă exploratorul american nu a „descoperit” cu adevărat Machu Picchu, ruinele fiind cunoscute de ţăranii ce trăiau în zonă, el a fost prima persoană care a făcut cunoscut acest sit în întreaga lume, publicând detalii şi imagini din expediţia sa în 1913. De aceea, el este considerat „descoperitorul ştiinţific” al Machu Picchu. Reputaţia sa de explorator s-a răspândit în întreaga lume, el fiind considerat unul dintre cei care au inspirat personajul hollywoodian „Indiana Jones”, conceput de George Lucas şi Steven Spielberg. Inclus pe lista Patrimoniului Mondial de către UNESCO în 1983, Machu Picchu atrage un număr din ce în ce mai mare de turişti în fiecare an. Anul acesta se estimează un număr de un milion de vizitatori.

Alin Vădăoaie

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate