Se caută o persoană înecată la barajul de la Bâtca Doamnei
Marți, 12 septembrie, în jurul orei 12:00, pompierii informează că au plecat într-o misiune de căutare a unei persoane înecate la barajul Bâtca Doamnei, în municipiul Piatra Neamț. S-au deplasat 8 subofițeri și un ofițer cu barcă, o autospecială de stingere și o autospecială cu scafandri. De asemenea, se deplasează la locul intervenției si o ambulanță SMURD de terapie intensivă mobilă cu doi paramedici de la ISU, un medic și un asistent medical de la UPU.
Actualizare, ora 12:50: Persoana a fost găsită și predată echipajului TIM. Se execută masaj cardio-respirator.
După mai multe încercări de resuscitare, persoana înecată, o adolescentă, a fost declarată decedată.