Verificări privind starea de igienizare a lacurilor

0

Prefectul Mihai Archip, în calitate de Preşedinte al Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă a solicitat verificarea stării de igienizare a lacurilor.  În paralel cu derularea Programului de verificare a stării de igienizare a localităţilor, cursurilor de apă şi a căilor de comunicaţii din judeţul Neamţ, reprezentanţii Sistemului de Gospodărire a Apelor Neamţ şi ai Gărzii Naţionale de Mediu – Comisariatul Judeţean Neamţ au verificat în intervalul 18 – 19 aprilie a.c. starea de igienizare a malurilor şi luciului de apă a acumulărilor aflate în administrarea S.C. Hidroelectrica S.A. – Sucursala Hidrocentrale Bistriţa.

Au fost verificate şapte acumulări: Lacul Izvorul Muntelui, Topoliceni, Taşca, Pângăraţi, Vaduri, Bâtca Doamnei şi Reconstrucţia, în urma acestor  verificări au  fost constatate următoarele:


– Patru  dintre acumulările verificate, Topoliceni, Taşca, Vaduri şi Reconstrucţia, nu prezentau recipienţi tip PET pe maluri sau pe luciul de apă;

– La data controlului pe Lacul Izvorul Muntelui se desfăşurau lucrări de colectare a plutitorilor din lemn şi a materialelor din plastic. În amonte de baraj nu au fost identificaţi plutitori. Râul Bistriţa prezenta aport de PET –uri, pe firul apei, dinspre bazinul hidrografic superior;

– Au fost identificate deşeuri tip PET pe malul acumulărilor Pângăraţi şi Bâtca Doamnei.

Activitatea de igienizare a malurilor şi luciului de apă a acumulărilor aflate în administrarea S.C. Hidroelectrica S.A. – Sucursala Hidrocentrale Bistriţa se derulează în baza unui contract de prestări servicii încheiat cu S.C. Hidroserv Bistriţa S.A. .


Starea de salubrizare a luciilor de apă şi a malurilor, din administrarea S.C. Hidroelectrica S.A. – Sucursala Hidrocentrale Bistriţa, a căilor de acces la amenajări este bună iar starea rigolelor şi a şanţurilor de scurgere a apelor pluviale, aferente lucrărilor hidroenergetice, precum şi a construcţiilor, este corespunzătoare. Nu s-au identificat neconformităţi şi nu s-au aplicat sancţiuni.  Am stabilit continuarea igienizării şi a acţiunilor de salubrizare pe malurile şi luciile de apă . „ a declarat prefectul Mihai Archip.

Stiri Neamt

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate