8 Aprilie – ziua internațională a romilor
La 8 aprilie 1971 a avut loc, lângă Londra, prima reuniune la nivel internațional a reprezentanților etniei rome, unde au fost puse bazele unei organizații internaționale a romilor, denumită ”Uniunea Internațională a Romilor” (IRU) și unde au participat delegații din 14 țări. În amintirea acestei zile, a fost proclamată în 1990, în cadrul celui de-al IV-lea Congres al Uniunii Internaționale a Romilor, care s-a desfășurat la Varșovia, 8 aprilie ca fiind ziua internațională a romilor, reprezentând și un moment de comemorare a celor uciși în anii celui de-Al Doilea Război Mondial, a romilor care au suferit persecuții, au fost închiși și deportați în lagăre de exterminare.
Drapelul era inițial compus din două culori, albastru și verde, dar la Congresul de la Londra s-a decis adăugarea unei roți roșii în mijloc. Din 1993, IRU are statut de organizație consultativă pe lângă Organizația Națiunilor Unite, notează site-ul menționat.
Scopul acestei zile este acela de a atrage atenția societății asupra problemelor cu care se confruntă romii, pentru îmbunătățirea situației educaționale și pentru revendicarea drepturilor civile ale romilor. Manifestările din această zi includ evenimente de promovare a valorilor culturale și a limbii romani, dar în mod special a identității romilor. Unul dintre principalele obiective este recunoașterea internațională a minorității rome ca minoritate națională de origine indiană.


