Mariana Cozma, nominalizată la Gala Ambasadorilor Nemțeni. Votează și tu!

0

Mariana Cozma din Tîrgu Neamț a fost nominalizată la Gala Ambasadorilor Nemțeni, categoria Educaţie.

Aceasta poate fi votată online zilnic, până la data de 10 noiembrie, accesând următorul link: ambasadorinemteni.ro/mariana-cozma/

Tot la categoria Educație, au fost nominalizați și următorii nemțeni: Cristina S. Petrariu, Daniel Dieaconu, Ciprian Onofrei, Mirela-Cristina Grigori.

Pe 23 noiembrie îi vom cunoaște, prin votul nemțenilor și al unui juriu de înaltă ținută, pe cei cu care ne mândrim la nivel județean, național și internațional! Printre ei s-ar putea număra anul acesta și Mariana Cozma, însă numai cu ajutorul voturilor dumneavoastră.

Mariana Cozma

Este director al Centrului Școlar pentru Educație Incluzivă Târgu Neamț din anul 2015.

Până atunci a lucrat la Școala Gimnazială Domnească „Grigore Ghica Vodă“ Tîrgu Neamț, timp de 30 de ani. Acolo, alături de colectivul de cadre didactice a reușit să ducă la bun sfârșit visul de a avea o gradiniță nouă pentru cei peste 300 de copii.

În anul 2012, noua clădire a grădiniței (Grădinița nr.2) și-a deschis porțile.
De-a lungul timpului a fost metodist ISJ, coordonator de cerc pedagogic, membru în Consiliul Consultativ pe disciplină și formator pe proiecte județene și naționale.

A participat alături de copii la multe concursuri organizate la toate nivelurile unde a obținut numeroase premii.

Gala Ambasadorilor Nemțeni, ediția a II-a, organizată de Consiliul Județean Neamț, prin Centrul pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare“, este o ocazie de recunoaștere publică a personalităților nemțene care s-au făcut remarcate pe parcursul ultimului an, iunie 2017 – iunie 2018.

Evenimentul este dedicat celor care au contribuit decisiv la dezvoltarea culturală și instituțională a spațiului românesc, extins și peste granițele țării.

Publicul poate vota candidații preferați prin intermediul sistemului electronic pus la dispoziție, până pe 10 noiembrie. Se permite acordarea unui singur vot oricărui candidat de pe aceeași adresă de IP, într-un interval de 24 de ore. (click AICI pentru vot)

dolinex

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate