27 martie – Ziua Mondială a Teatrului

0

Sărbătorită pentru prima dată pe 27 martie 1962, Ziua Mondială a Teatrului este o formă de recunoaștere a contribuției speciale pe care această artă o aduce la fondul spiritual al umanității, fiind o cale de a ne regăsi pe noi înșine atunci când convențiile și manipulările ne alterează identitatea.

Teatrul Tineretului Piatra Neamt
Teatrul Tineretului Piatra Neamt

Anul acesta, Mesajul Internațional transmis de Institutul Internațional de Teatru aparține lui Brett Bailey, dramaturg, scenograf, regizor, artist plastic din Africa de Sud. Textul său, un adevărat poem, exprimă viziunea teatrului ca gură de oxigen într-o lume tot mai poluată sub toate aspectele. Acesta este secondat de gândurile lui Ion Caramitru, care formulează Mesajul Național dedicat acestei sărbători, mesaj despre teatru ca modalitate prin care înțelegem „mai devreme“ realitatea, cu fine trimiteri la tensiunile din zona geo-politică în care ne aflăm.
Totodată, în plan național, această sărbătoare este înnobilată de Campania „Artiștii pentru artiști“, inițiată în anul 2002, ca semn al solidarității de breaslă dar și ca sensibilizare a opiniei publice cu privire la strângerea de fonduri pentru artiștii vârstnici, cu probleme de sănătate din toată țara.

Teatrul Tineretului a răspuns favorabil întotdeauna acestei campanii. Anul acesta, TT participă la campanie prin reprezentația spectacolului O… ladă, creație colectivă după Ion Creangă, în regia lui Alexandru Dabija. Reprezentația va avea loc în data de 30 martie 2014, ora 19.00, iar suma încasată din vânzarea biletelor va fi donată la Fondul de Solidaritate Teatrală, fond special deschis la UNITER. Asadar, publicul spectator se va putea bucura vizionand un spectacol de succes, contribuind, in acelasi timp, la sustinerea campaniei „Artistii pentru artisti”, printr-un act de solidaritate umana.

Mesajul Naţional:


Ziua Mondială a Teatrului nu este numai o sărbătoare şi un moment de referinţă, este o încercare a lumii noastre de a distinge, într-o competiţie universală de valori, care este locul acestei preocupări artistice în viaţa publică.

Teatrul nu naşte revoluţii, nu declanşează războaie, nu condamnă răufăcători. Personajele lui sunt creaturi ale imaginaţiei care participă la viaţa publică prin contrast. Dacă Hamlet e romantic îi poţi ucide tatăl şi nu a trecut mult, doar câteva secole de când, pe un câmp de luptă, tiranul urla după un cal şi punea la bătaie un regat.

Mă uit cu disperare la ştirile fierbinţi ale zilei şi încerc să recapitulez modul în care teatrul a intervenit salvator în conflictele majore ale lumii. Din puzderia de senzaţii care mă încearcă privind televizorul, selectez doar spaima care mi-o induce scrâşnetul inconfundabil al şenilelor în mers şi încerc să înţeleg despre ce e vorba când văd, faţă-n faţă, tancuri şi copii.
Asist parcă la o piesă scrisă de destin în care Wagner, Şostakovici, Mozart şi Rahmaninov îşi dau mâna ca să acompanieze balalaica şi bazooka într-o hărmălaie care face deliciul unor dirijori iresponsabili.

În această eră a dezvoltării fără precedent a ştiinţei, spaţiul virtual este o nouă scenă care confiscă energiile unor posibili eroi adevăraţi. Oamenii sunt ascultaţi, controlaţi, manipulaţi, înspăimântaţi de ziua de mâine, de sărăcie şi război.

Să-i chemi la teatru ca să uite pare absurd şi inuman, ce le poate oferi o seară agreabilă sau o comedie, ca alternativă !?
Şi totuşi, de ce sunt sălile de teatru pline? De ce când e vorba de Romeo și Julieta lumea uită de dureri? De ce când Hamlet se luptă cu minciuna, crima şi destinul publicul parcă-i arată drumul?
Nu cumva pentru că în teatru eşti actor şi spectator în acelaşi timp?
Nu cumva pentru că în lumea lui întâlneşti alături gânduri mari, iluzii, spaime, bucurii…Ca-n viaţă?

Şi în fond ce-i viaţa?

„Lumea-ntreagă e o scenă iar oamenii sunt doar actori” spune Shakespeare deschizând uşa căutărilor de sine chiar dacă peste gard războiul celor două roze începuse.
Teatrul adevărat este locul unde oamenii se vor întâlni mereu cu ceea ce umanitatea le-a lăsat ca moştenire pentru a înţelege, mai devreme, realitatea.

Ion Caramitru

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate