203 ani de la nașterea lui Mihail Kogălniceanu, istoric, publicist și om politic român

Mihail Kogălniceanu (n. 6 septembrie 1817, Iași – d. 20 iunie 1891, Paris) a fost un om politic de orientare liberală, avocat, istoric și publicist român originar din Moldova, care a devenit prim-ministru al României la 11 octombrie 1863, după Unirea din 1859 a Principatelor Dunărene în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza, și mai târziu a servit ca ministru al Afacerilor Externe sub domnia lui Carol I.

A fost membru titular al Societății Academice Române (din 16 septembrie 1868), vicepreședinte (1886-1887) și președinte al Academiei Române (28 martie 1887 — 27 martie 1890), președinte al Secțiunii Istorice a Academiei Române (1891). În 1891, în cadrul unei ședințe solemne a Academiei Române, Mihail Kogălniceanu a rostit memorabilul său discurs „Dezrobirea țiganilor, ștergerea privilegiilor boierești, emanciparea țăranilor”.

„N-aş schimba săraca Moldovă nici pentru întîiul tron din lume”, afirma la Luneville, în Franţa, Mihail Kogălniceanu.

Personalitate fascinantă a epocii moderne, spirit pasionat, Mihail Kogălniceanu se situează în fruntea celor mai talentaţi reprezentanţi ai generaţiei paşoptiste contribuind activ în lupta pentru Unirea Principatelor Româneşti.

Născut în Iași, Mihail Kogălniceanu a făcut parte din familia de boieri moldoveni Kogălniceanu, ca fiu al Vornicului Ilie Kogălniceanu, și strănepot al lui Constantin Kogălniceanu (cunoscut prin faptul că a semnat în 1749 un document emis de Prințul Constantin Mavrocordat, prin care a fost desființată iobăgia în Moldova).

Şi-a făcut studiile în Franţa şi Germania (Berlin). A fost profesor de istorie naţională la Academia Mihăileană şi membru al Academiei Române, prim-ministru în Moldova (1860-1861), apoi prim-ministru al României (1863-1865). Mihail Kogălniceanu a fost căsătorit cu Ecaterina Jora (1827-1907), văduva colonelului Iorgu Scorţescu.

În 1839, Kogălniceanu redactează „Foaea sătească a prinţipatului Moldovei”, publicaţie nevinovată cu efecte modeste, dar sigure. Rugîndu-se lui Dumnezeu „să ne păstreze români (subl. n.)” în aprilie 1840, în „Întroducţie”, publicată în „Arhiva românească”, Mihail Kogălniceanu propune să se publice o colecţie a tuturor cronicarilor Valahiei şi Moldovei, „spre a le păstra românilor” colecţie ce va fi publicată în 1841 în 6 volume. Avem, deci, o recunoaştere directă de către Kogălniceanu a apartenenţei sale la naţionalitatea română.

În „Cuvînt pentru deschiderea cursului de istorie naţională în Academia Mihăileană”, rostit la 24 noiembrie 1843, M. Kogălniceanu afirma, printre altele: „Departe de a fi părtinitorul unui simtiment de ură către celelalte părţi a neamului meu, eu privesc ca Patria mea (passim subl. n.), toată acea întindere de loc unde se vorbeşte româneşte, şi ca istoria naţională, istoria Moldaviei întregi, înainte de sfîşierea ei, a Valahiei şi a fraţilor din Transilvania. Această istorie este obiectivul cursului meu.”

În august 1848, în „Dorinţele partidei naţionale din Moldova”, M. Kogălniceanu propunea Unirea Moldovei cu Muntenia, „o Unire care este dictată atît de vederat prin aceeaşi origine, limbă, obiceiuri şi interese”. El spunea: „…Pe lîngă toate aceste radicale instituţii, singurele cari ne pot regenera Patria, apoi partida naţională mai propune una, ca cunună tuturor, ca cheia boltei, fără care s-ar prăbuşi tot edificiul naţional; aceasta este Unirea Moldovei cu Ţara Românească, Unire dorită de veacuri de toţi românii cei mai însemnaţi ai amînduror Principatelor, o Unire pe care, după spiritul timpurilor, cu armele în mînă au vroit să o săvîrşească Ştefan cel Mare şi Mihai Viteazul, carele şi ajunsese a se intitula: Cu mila lui Dumnezeu, Domn al Ţării Româneşti, al Moldovei şi al Ardealului”.

Îmbolnăvindu-se grav în 1886, el și-a petrecut ultimii ani publicând documente istorice din fondul Eudoxiu Hurmuzachi, mediatizând descoperirile arheologice din perioada Greciei și Romei antice în Dobrogea de Nord și colecționând documente străine legate de istoria României. Mihail Kogălniceanu a murit la Paris în timpul unei operații, iar locul său de la Academie a fost luat de Alexandru Dimitrie Xenopol. A fost înmormântat la Cimitirul Eternitatea din Iași.

Nu putem încheia fără să amintim că una dintre statuile importante ale orașului Piatra-Neamţ este cea a lui Mihail Kogălniceanu, care în anul 2013 împlinea un secol de dăinuire publică. Statuia a fost realizată de unul dintre sculptorii români reprezentantivi, Wladimir Hegel (1839-1918). Monumentul din Piatra-Neamţ a fost comandat din iniţiativa intelectualităţii locale şi s-a dezvelit la 19 mai 1913, în ziua când se deschidea Congresul Naţional al Ligii Culturale.

„Statuia lui Mihai Kogălniceanu realizată de W. Hegel a dispărut pentru câţiva ani, trimisă într-o noapte a anului 1958 la o topitorie. Recuperată la timp, aceasta a fost amplasată pentru scurtă vreme în Piaţa Ştefan cel Mare, apoi în faţa Muzeului de Istorie şi Arheologie, unde rezonează firesc cu arhitectură veche a fostei Prefecturi a oraşului.”, precizează Violeta Dinu, fost muzeograf la Muzeul de Artă din Piatra-Neamț.

surse: unitischimbam.ro, istoria.md