20 de ani de la înființarea Serviciului de Probațiune Neamț

0

Astăzi, 02 martie 2023, Serviciului de Probațiune Neamț a aniversat 20 de ani de la înființare, în cadrul Bibliotecii Județene „G.T. Kirileanu”. În cadrul acestei activități au fost invitate instituții partenere cu care serviciul a colaborat de-a lungul perioadei.

Cu prilejul împlinirii a două decenii de la înființare, s-a considerat că întâlnirea cu partenerii comunitari și cu reprezentanții sistemului judiciar este forma cea mai adecvată pentru a sărbători, dar și pentru a le mulțumi pentru sprijinul acordat în activitatea de probațiune.

Instituția probațiunii reprezintă o alternativă la pedepsele privative de libertate. Probațiunea contribuie  la reducerea costurilor financiare și sociale produse de pedeapsa închisorii, prin diminuarea numărului de deținuți din penitenciare, dar și  prin reintegrarea în societate a persoanelor condamnate, prin valorificarea potențialului economic al acestora, rezultatul fiind  creșterea siguranței și bunăstării comunității.

Serviciul de Probaţiune Neamț, ca serviciu public, contribuie la înfăptuirea actului de justiţie  prin  reabilitarea socială a infractorilor, diminuarea riscului de săvârşire a unor noi infracţiuni şi creşterea gradului de siguranţă în comunitate. Persoanele aflate în supravegherea serviciului de probaţiune beneficiază, fără a trece prin experienţa privării de libertate, de avantajul de a-şi îndeplini în continuare rolul lor familial, profesional și economic în societate, creându-se   astfel premisele reintegrării sociale.

Serviciul de Probațiune Neamț a fost înființat în decembrie 2002, având la acel moment angajați 4 consilieri de probațiune. Schema de personal a serviciului cuprinde astăzi 22 de consilieri de probațiune, șeful serviciului și 2 persoane angajate ca personal contractual pe postul de secretar și conducător auto.

Activitatea serviciului de probațiune se desfășoară preponderent la sediul principal din mun. Piatra Neamț dar și la sediul secundar al serviciului, situat în mun. Roman. Activitatea de la sediul secundar vizează facilitarea prezentării și monitorizării întrevederilor persoanelor ce locuiesc în proximitatea mun. Roman, cu scopul de a reduce costurile asociate cu deplasarea   persoanelor supravegheate.

Perioada celor 20 de ani de la înființare a fost o perioadă cu multe transformări. Provocările inițiale, inerente etapei de pionierat,  au fost depășite cu o echipă subdimensionată în raport cu volumul crescut de muncă  survenit după schimbarea Codurilor Penal și de Procedură Penală din anul 2014, dar și cu problema lipsei unui spațiu  adecvat nevoilor serviciului. Cu toate acestea, prin implicare activă, determinare și profesionalismul echipei, o parte din provocările apărute au fost rezolvate cu succes, iar altele sperăm că vor fi rezolvate în mod optim în viitor.

Din punct de vedere al volumului de muncă, activitatea Serviciului de Probațiune Neamț arată în felul următor. La finalul anului 2022, serviciul de probațiune avea în supraveghere un număr de peste 2000 de persoane sancționate penal de vârstă majoră, dar și minoră, un număr de 185 referate și rapoarte de evaluare întocmite și un număr de 132 persoane consiliate în cadrul programelor de reintegrare socială derulate de serviciul de probațiune. Din evidențele informatice ale serviciului nostru, reiese faptul că până la finele anului 2022, consilierii de probațiune au manageriat pe parcursul anului un număr de 3000 de cazuri de supraveghere, cifră ce indică implicarea și prezența probațiunii în sistemul execuțional penal.

În ceea ce privește activitatea de supraveghere, aceasta nu presupune doar o monitorizare formală a persoanelor condamnate penal.  Activitatea de supraveghere implică colaborarea cu instituții publice din județ (instanțe, parchete, primării, poliție, spitale, unități școlare, agenția de ocuparea forțelor de muncă, inspectoratul teritorial de muncă, administrația fiscală, Centrul de Prevenire Evaluare și Consiliere Antidrog), dar și cu organizații neguvernamentale locale sau naționale. Astfel, persoanele sancționate sunt sprijinite în procesul reintegrării în societate și implicit, prin supravegherea acestora, crește securitatea și siguranța publică. 

Ca o formă de îndreptare a prejudiciului adus societății, persoanele condamnate sunt obligate, în baza sentințelor penale, să presteze muncă în folosul comunității, contribuind la igienizarea localităților de domiciliu, la activități de întreținerea drumurilor, a spațiilor verzi, de curățarea albiei râurilor ori de reparare și renovare a clădirilor aflate în patrimoniul anumitor instituții publice. Serviciul de probațiune coordonează activitatea de muncă neremunerată în folosul comunității, prin colaborare cu instituția din comunitate în care se desfășoară respectiva activitate.

Persoanele din evidența serviciului de probațiune, în funcție de particularitățile și nevoile lor, sunt sprijinite să urmeze programe de reintegrare socială, de asistență și consiliere, să urmeze tratamente medicale, psihiatrice ori în vederea sistării consumului de alcool și droguri, să se înscrie și să urmeze   cursuri școlare ori de calificare profesională.

Fără o colaborare eficientă și viabilă, fără o bună comunicare interinstituțională, rolul serviciului de probațiune ar fi fost mult diminuat în raport cu intervențiile și consilierea persoanelor sancționate penal.

În agenda dezbaterilor au fost incluse informații prezentate de șeful serviciului privind evoluția Serviciului de Probațiune Neamț, date statistice din evidența și cazuistica serviciului, tipul de activități oferit de sistemul de probațiune, dar și discutarea unor aspecte concrete întâlnite în practică, precum și trasarea coordonatelor viitoare ale colaborării interinstuționale.

În cazul celor care încalcă legile, societatea  decide dacă este necesar să le aplice pedepse ori să-i remodeleze social și ”să-i recupereze”, astfel încât metodele aplicate să fie cele mai adecvate, iar costul aplicării lor să fie cel mai mic.  Considerăm că probațiunii îi revine acest rol de mediator social între persoanele delincvente și societate, astfel încât fiecare individ reabilitat să contribuie la crearea unei societăți mai sigure.

Finalul ședinței a cuprins discuții libere și feed-back adresat echipei din cadrul Serviciului de Probațiune Neamț.

Întocmit:

Consilier responsabil cu

PR Raluca Irina Radu

Tel 0233212294 interior 206

E-mail: probatiune.neamt@just.ro

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate