181 de ani de la nașterea lui Carol I, primul rege al României

De A. R. Pe 20 apr. 2020

„Ales de către naţiune Domn al românilor, mi-am părăsit fără a sta la îndoială, și patria, şi familia, pentru a răspunde la chemarea acestui popor care mi-a încredinţat destinele sale. Punând piciorul pe acest pământ sacru, eu am devenit român. Acceptarea plebiscitului îmi impune, o ştiu, mari datorii. Sper că îmi va fi dat să le duc până la capăt. Vă aduc o inimă credincioasă, cugetări drepte, o voinţă tare de a face binele, un devotament fără margini către noua mea patrie şi acel neînvins respect către lege, pe care l-am cules în exemplul alor mei. Cetăţean astăzi, mâine, de va fi nevoie, soldat, eu voi împărtăși cu voi soarta cea bună ca şi pe cea rea.”, Carol I, 10 mai 1866

Carol I de Hohenzollern-Sigmaringen (n. 20 aprilie 1839, Sigmaringen – d. 27 septembrie 1914, Sinaia), domnitorul Principatelor Unite Române, primul rege al României.

Sub domnia sa de 48 ani, cea mai lungă din istoria ţării, România şi-a cucerit Independenţa de stat, a devenit monarhie constituţională şi s-au pus bazele consolidării statului român modern. Carol I este considerat de majoritatea istoricilor cel mai mare om de stat al României, căci regimul politic pe care l-a promovat a asigurat dezvoltarea ţării noastre pe o linie democratică şi demararea unui amplu proces de modernizare a statului.

*****

În 20 aprilie 1839 se năștea Carol de Hohenzollern-Sigmaringen, domnitor al Principatelor Române, din 1866 și Rege al României din 1881.

Carol I de Hohenzollern-Sigmaringen (n. 10 aprilie 1839, Sigmaringen – d. 27 septembrie 1914, Sinaia), domnitorul Principatelor Unite Române, primul rege al României, membru şi preşedinte de onoare al Academiei Române din 15 septembrie 1867.

Pe plan intern, Carol I a cultivat un climat de ordine, disciplină şi rigoare, a stăruit pentru modernizarea structurilor economice şi a fost un arbitru al vieţii politice. Suveranul a arătat preocupare pentru dezvoltarea învăţământului, a culturii, precum şi pentru formarea tinerei generaţii de intelectuali . Pe plan extern, a acţionat pentru afirmarea autonomiei şi întărirea prestigiului internaţional al statului. În timpul Războiului pentru Independenţă, Carol a avut cele mai importante merite în desfăşurarea operaţiunilor militare.

A construit în munții Carpați castelul Peleș, care a rămas și acum una dintre cele mai vizitate atracții turistice ale țării. După războiul ruso-turc (1877-1878), România a câștigat Dobrogea (dar a pierdut sudul Basarabiei), iar Carol a dispus ridicarea podului peste Dunăre, între Fetești și Cernavodă, care să lege noua provincie de restul țării.

Sistemul de guvernare stabilit prin Constituţia din 1866 a introdus în ţara noastră regimul monarhiei constituţionale, care a evoluat pe o linie democratică.

Neîmplinirea cea mai importantă a celor 48 de ani de domnie a lui Carol I, ca și a succesorilor lui în perioada monarhică a istoriei moderne a țării, a fost eșecul rezolvării problemelor tipice unei țări a cărei economie era bazată pe agricultură și a cărei populație era reprezentată în covârșitoare majoritate de țărani. După suirea pe tron a lui Carol I, situația țărănimii române începe să se degradeze serios, pe măsură ce moșierimea, pentru a face față competiției pe piețele externe, ridică continuu nivelul de exploatare al țărănimii. Sistemul injust pentru covârșitoarea majoritate a populației României din acea perioadă era în plus aproape o excepție în regiune, fapt care totuși nu l-a stimulat pe suveran să inițieze un program de reformă agrară, situație care a condus la repetate, explozii sociale în mediul rural la finele secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea. Rezultatul a fost că principalul sector al economiei românești în epocă, în care era antrenată majoritatea covârșitoare a populației, a rămas într-o stare primitivă.

surse: Enciclopedia României, Wikipedia