150 de copii nu mai au grădiniță pentru că primăria și inspectoratul școlar habar nu au pe ce lume sunt

6

150 de copii de la grădinița din spatele Aroma, o grădiniță arondată Școlii nr. 3, trebuie mutați în internat la fostul Liceu de Chimie pentru că primăria, deși nu recunoaște, nu s-a apucat de renovat grădinița când trebuia, iar inspectoratul școlar, deși nu recunoaște, s-a trezit în ultimul moment că are o problemă și trebuie relocați acești copii. Despre conducerea Școlii nr. 3 nu mai spunem că nu a făcut mare lucru să rezolve din timp situația.

Pe tema acestor copii, inspectoratul școlar și primăria s-au tot contrat, au derapat în politică și la final nu au rezolvat nimic. Cel mai grav este că nici nu au înțeles de ce părinții nu doreau mutarea copiilor în altă locație. Păi cum să fie de acord părinții care an de an bagă zeci și sute de mii de lei într-o unitate de învățământ ca să renoveze și să doteze. Păi în acel loc unde sunt educați și îngrijiți micuții, generații de părinți au plătit în mod ilegal, anual, sume de bani pentru a crea confort și siguranță copiilor și acum aceștia sunt mutați undeva unde nu e nimic pus la punct.

Din păcate, urmărind acest scandal cu cei 150 de copii am ajuns la concluzia că totul este o mizerie, primăria și inspectoratul școlar sunt coordonate politic și ce fac ei nu poate fi profesionist, ci doar politic. Conducerile majorității unităților de învățământ sunt stabilite tot politic, chiar dacă se mimează niște concursuri, deci și aici avem de-a face cu oameni obedienți politic, nu cu manageri care se luptă pentru binele elevilor, iar de la nivelul părinților se pompează ilegal bani prin tot felul de metode, bani pe care conducerile școlilor, inspectoratul și primăria se fac că nu-i văd.

Este un lanț viciat de obiceiuri proaste și incompetenți ajunși politic pe funcții de unde iau decizii pentru copii.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
6 Comentarii
  1. COSTEA spune

    Din ce știu, volumul de lucrări este foarte mare și oricum nu se încadra execuția în perioada vacanței de vară!
    Dacă s-au făcut ceva lucrări cu banii părinților, s-au făcut fără un proiect sau îndrumarea cUIva competent. Ori acolo, ca și în alte unități de învățământ, trebuiesc respectate niște norme impuse de I.S.U. și nu numai.
    Așa că de vorbit e ușor, mai greu e cu făcutul!!!

  2. LEX spune

    Perfect ADEVĂRAT!

  3. Ganditoru' spune

    Haha! Deși de multe ori nu rezonez cu articolele dvstră trebuie să recunosc că această analiză este scurtă și la obiect și dureros de adevărată. Frumoasă scuturare de mânecă, poate se trezește careva să nu lase totuși copiii fără grădiniță, nu de alta dar dacă se supără și când vor crește mari nu vor mai plăti pensiile speciale.

  4. radu tomsa spune

    La Primarie sunt ineptii de la PNL,la Inspectorat sunt gogomanii de la PSD. Unul hais si unul cea. Ne miram de asemenea cazuri? Stati sa vedeti cum vor incepe sa sparga asfaltul nou turnat pt culoarul de mobilitate sa schimbe tevile de canalizare,asta inainte de alegeri,sa aiba motive de lauda. Orasul asta a devenit usor usor de nelocuit….cred ca e timpul sa plec.

  5. Velicu Vlad spune

    Au mintit parintii cu nerusinare. Au facut circ in fata a 50 de parinti, se comporta mai rau decat pe stadion unii dintre ei. Imi este greata de cei care decid soarta copiilor nostri! Sa spui tu cu aroganta si plin de tine ca functia pe care o ai o pierzi doar daca mori si nu te poate demite nimeni de la conducerea unei institutii. Asa sa fie oare?

  6. Daniel Nistor spune

    Tot la fel e si la Țolici comuna Petricani județul Neamț cu scoala au început,au stricato de 2luni si așa au lăsat-o nu interesează pe nimeni

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate