15 ianuarie – Ziua Culturii Naționale. 169 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu

1

În 2010, Camera Deputaţilor a adoptat un proiect de lege, iniţiat de aproximativ 50 de parlamentari, prin care ziua de naştere a poetului Mihai Eminescu – 15 ianuarie – a devenit Ziua Culturii Naţionale.

Pentru a celebra acest moment, Academia Română lansează marți, 15 ianuarie 2019, la Ateneul Român, aplicația digitală „Mihai Eminescu, întreaga operă”.
Opera eminesciană va fi disponibilă, în regim gratuit și într-un format compatibil cu telefoanele inteligente, în magazinele App Store și Google Play.

Și în alte țări europene, Ziua Culturii Naționale omagiază oameni de cultură remarcabili, reprezentativi pentru fiecare stat în parte. Astfel, în Spania, Ziua Culturii este marcată la data morții lui Miguel de Cervantes, iar în Portugalia, în ziua în care s-a născut poetul Luis de Camoes.
De asemenea, și autoritățile din Republica Moldova au hotărât ca ziua de naștere a lui Mihai Eminescu să devină Ziua Culturii Naționale.

Eminescu a fost o personalitate copleşitoare, care i-a impresionat pe contemporani prin inteligenţă, memorie, curiozitate intelectuală, cultura de nivel european, bogăţia şi farmecul limbajului. Din acest motiv putem spune că fără Eminescu am fi mai altfel şi mai săraci”, scria Tudor Vianu.

Mihai Eminescu  a lăsat în urma sa o operă vastă care cuprinde sute de pagini de poezie, proză, proiecte dramatice, traduceri, prelucrări şi adaptări, o schiţă a unei gra­matici sanscrite și  un dicţionar de rime.
Întreaga sa operă a fost influenţată de marile sisteme filosofice ale epocii sale, dar şi de filosofia antică, de la Heraclit la Platon, de sistemele de gândire ale romantismului, de teoriile lui Arthur Schopenhauer, Immanuel Kant sau Hegel şi chiar de filozofia buddhistă.

Manuscrisele sale, 46 de volume, aproximativ 14 mii de file, au fost dăruite de Titu Maiorescu în 1902 Academiei Române, iar în 1948 Eminescu a fost ales post-mortem membru al Academiei Române.

Criticul literar Dan C. Mihăilescu, într-un portret inedit făcut lui Eminescu, menționa: ”Pentru a fi onești și autentici, când vorbim despre Eminescu, trebuie mai întâi să-l recitim. (…) Un student român la Viena și Berlin, care știa germana și franceza, voia să absoarbă istoria religiilor, astronomie, filosofie, fizică, etnopsihologie, geopolitică, să facă simultan metafizică și gazetărie angajată. Un suflet romantic dedat armoniei universale, dar pe care malaxorul politicianismului valah l-a spulberat întru nimicnicia firii sale. Ce lecție mai sublimă și mai tristă, totodată, de românitate se poate închipui?”

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
1 Comentariu
  1. Cornel spune

    Interesant , Numai că n ziua de azi in Romania cultură e reprezentată de cu totul altceva gen : Mynele Tv, BRAVO ai Stil , Insula iubirii, de la primii învață cum să se exprime în Sentimente ,de la următorii sa se îmbrace și să se comporte cu IUBI. . Cine AZi m ai citește Scrisorile lui Eminescu ori Ce ți Doresc Eu Ție Dulce Românie , Nici Nu vreți să știți ,ar zice. WERNER și amicii lui # cu UE , Așa că dacă cineva Dorește. sa l Omagieze cum se cuvine , cu vremea de afara e mai greu sa duci la B , Da până la VĂRATEC nu s. Multi Km , iar acolo se ODIHNEȘTE. maica Veronica , la care se poate aprinde o lumânare ,atât Ptr ea cat și pentru Luceafărul poeziei românești ! E m ai de Bun simt , pe App Store ori se poate sa nu încarce ,nu poți accesa ,etc

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate