Deschiderea unui Centru de Informare al României în cadrul Universității de Stat din Ismail, Ucraina

0

Secretarul de stat pentru relațiile cu românii de pretutindeni, Petre Guran, s-a aflat miercuri, 11 mai 2016, în vizită la Ismail, regiunea Odessa, Ucraina, ocazie cu care a participat la semnarea înțelegerii dintre Ministerul Afacerilor Externe și Universitatea Umanistă de Stat din Ismail, privind deschiderea unui Centru de Informare al României în cadrul universității din localitate.

Centrul de Informare din Ismail este conceput ca un instrument util în procesul de extindere a prezenței limbii române în regiunea Odessa și de promovare a elementelor de cultură şi civilizaţie românească. Activitatea Centrului va fi orientată, în principal, pe acordarea de sprijin pentru proiecte şi programe de perfecţionare în limba română, ateliere tematice în domeniul istoriei, geografiei și civilizației românești, sesiuni de formare și familiarizare cu tematici ale Uniunii Europene, dezbateri pe teme de actualitate românească și acțiuni de promovare a României și a culturii româneşti. Dotarea, sub aspect logistic, se va realiza din bugetul pe anul 2016 al Departamentului Politici pentru Relaţia cu Românii de Pretutindeni, iar accesul celor interesaţi de activităţile Centrului de Informare al României este gratuit.

Demersul se înscrie în strategia asumată de Departamentul Politici pentru Relația cu Românii de Pretutindeni, privind întărirea legăturilor culturale cu comunităţile istorice românești.

 

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate