10 persoane cu dizabilități din România ținute în sclavie în Spania, obligate să se prostitueze și să cerșească

0

Poliția spaniolă a eliberat zece persoane cu dizabilități fizice sau mentale provenind din România, exploatate și abuzate de o organizație infracțională în localitatea Santiago de Compostela, din nord-vestul Spaniei.

Potrivit unui comunicat al poliției, autoritățile spaniole au reușit să destructureze rețeaua infracțională, care și-a atras victimele cu oferte false de muncă în domeniul hotelier. Membrii grupării își forțau victimele să cerșească sau să lucreze ca statui omenești fără odihnă sau hrană și indiferent de vreme.

Operațiunea a scos la lumină membrii grupării – doi cetățeni români și o femeie columbiană – dintre care capul rețelei, ce a fost deja arestat preventiv. De asemenea, polițiștii au mai solicitat mandate europene de arestare și extrădare pentru alți trei membri ai rețelei din afara Spaniei.

Persoanele eliberate din sclavie sunt șase femei, dintre care unele erau și prostituate, și patru bărbați. Infractorii le furau banii și-i țineau în case dezafectate. Banii obținuți din practicile la care erau supuși le erau luați imediat de către membrii grupării sub amenințări la adresa lor și a rudelor din România. De asemenea, liderul grupului a fost acuzat că a abuzat sexual în mod repetat una dintre femeile din case pe care a forțat-o să ia pilule avortive.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate