10 martie 1833 – se năștea Dimitrie A. Sturdza, unul dintre cei mai longevivi premieri pe care i-a avut România

Dimitrie A. Sturdza, pe numele complet Dimitrie Alexandru Sturdza-Miclăușanu (n. 10 martie 1833, Miclăuşeni judeţul Iaşi – d. 8 octombrie 1914, Bucureşti), a fost om politic, istoric, economist, membru al Academiei Române, contribuind în mod esenţial la întregirea patrimoniului cultural, naţional şi ştiinţific al înaltului for. În activitatea guvernamentală s-a remarcat în fruntea ministerului de Finanţe şi a Consiliului de miniştri. Preşedinte al Partidului Naţional Liberal, Sturdza a fost unul dintre oamenii cei mai activi de pe scena politică românească.

Educat la Academia Mihăileană, și-a continuat studiile în Germania, unde a luat parte la mișcările politice ale vremii. Ulterior, a devenit secretar particular al lui Alexandru Ioan Cuza. După aceea, s-a întors împotriva lui Cuza, devenind membru în guvernul liberal al lui Ion Brătianu.
În 1899 a fost ales lider al partidului ca succesor al lui Ion Brătianu. În această calitate a fost ales de patru ori prim-ministru.

Politicianul român se va remarca în portofoliul Ministerului Finanţelor, când va fi delegat să se implice direct în rezolvarea problemei Strousberg, legată de concesionarea construcţiei de căi ferate către consorţiul german, care de-a lungul anilor comisese un lung şir de abuzuri. În cursul anului 1879, ministrul de Finanţe român şi cancelarul german Otto von Bismarck au avut mai multe întrevederi diplomatice, unde au dezbătut problema răscumpărării căilor ferate de la „Societatea acţionarilor” (care preluase drepturile şi obligaţiile falimentarei Strousberg).

Hotărât să pună capăt numeroaselor neînţelegeri privind concesiunea Strousberg, cancelarul leagă recunoaşterea Independenţei României de rezolvarea problemei căilor ferate, astfel că situaţia se sfârşeşte cu încheierea unei convenţii şi, de-a lungul anului 1880, cu răscumpărarea tuturor căilor ferate române de către stat, care intră în administrarea guvernului. D. A. Sturdza a jucat un rol-cheie în desfăşurarea negocierilor. Ca om politic, el era de părere că orice proiect trebuia să corespundă realităţii.

A fost numit secretar permanent al Academiei Române, devenind o autoritate recunoscută în numismatica românească. Ca secretar al academiei, a asistat publicarea colecțiilor de documente istorice făcute de Constantin Hurmuzachi (30 de volume, București, 1876 – 1897), precum și alte acte și documente în afară de pamflete politice minore.

După moartea fraţilor Brătianu, Sturdza devine preşedinte al Partidului Naţional Liberal. De fapt, după cum au remarcat istoricii, în perioada 1892 – 1908, el nu a făcut altceva decât să asigure „interimatul” şi „să facă trecerea” de la Ion Brătianu-tatăl la Ion Brătianu-fiul. În 1895, Regele Carol I introduce principiul rotativei guvernamentale, prin care se asigura alternarea la putere, odată la 4 ani, a celor două partide importante de pe scena politică românească, Liberal şi Conservator.

În calitate de preşedinte al PNL, Sturdza va fi desemnat de patru ori să formeze un Consiliu de miniştri, ocupând şi portofoliul altor ministere de însemnătate. Ca ministru de Externe, a semnat un protocol de prelungire a Tratatului secret de alianţă dintre România şi Austro-Ungaria cu prilejul vizitei la Bucureşti a împăratului Franz Josef I.

Spre sfârşitul activităţii politice, în sânul PNL s-a format o grupare denumită „Oculta”, care acţiona pentru înlăturarea lui Sturdza de la conducerea partidului. Acestă grupare era condusă de Eugeniu Carada, guvernatorul Băncii Naţionale, care exercita o mare influenţă în partid, acţionând din umbră, ocult, de unde şi denumirea grupării. Carada vedea în Ionel Brătianu un viitor mare om politic al României şi-l sprijinea pentru a obţine funcţia de conducerea a Partidului Naţional Liberal.

Trăind într-un continuu stres, bătrânul şef al liberalilor avea tot mai des accese de nervi prelungite, căci se simţea torturat de Carada. Într-un articol din „Poporanismul” se relata că, în şedinţele Consiliului de miniştri, Sturdza începea să plângă şi chiar umbla în patru labe pe sub masă, lătrând la un Carada imaginar.

În octombrie 1908, se anunţă în mod oficial că primul ministru e grav bolnav şi va fi tratat la un sanatoriu de boli nervoase din străinătate. După ce Sturdza a declarat că nu îşi mai poate exercita funcţia, pe 27 decembrie 1908 a avut loc o şedinţă a guvernului la care au luat parte şi preşedinţii Corpurilor legiuitoare, pentru a se hotărî cum se va acţiona mai departe. Iniţial, este propus ca succesor Mihail Pherekyde, în calitate de cel mai vechi fruntaş liberal.

Acesta îl propune la rândul său pe Ion I. C. Brătianu, care, în opinia fruntaşului, cumula „talentul, hărnicia, tinereţea şi un nume simbolic pentru România”. În aceeaşi zi, a fost emis şi decretul regal de numire a lui Brătianu în funcţia de prim-ministru al României. Pe 11 ianuarie 1909 a avut loc Congresul PNL, care l-a desemnat în funcţia de preşedinte al partidului, cu mult entuziasm, căci reprezenta „tot ceea ce avea mai bun partidul şi ţară

Dimitrie Alexandru Sturdza a murit pe 8 octombrie 1914, la vârsta de 81 de ani,  într-un spital de boli mintale.

Surse: Wikipedia, Historia