VÎNĂTORII PIETRII II

Așa cum rezultă din Uricariul, ”ceata vînătorilor era datoare în timp de războiu a se afla lângă Domn ca gardă, iar în vreme de pace trebuiau să îndestuleze Casa Domnească cu vânaturi. Locuiau în sate, la munte, cu căpitanii lor”.

Vorbind despre organizarea și îndatoririle vînătorilor domnești, voievodul cărturar moldovean, Dimitrie Cantemir (1710, noiembrie 23 – 1711, iulie 11; mai domnise în 1693 martie 19 – aprilie 8 n.n.) – creatorul romanului ”Istoria Ieroglifică” și ”Hronicul a romano-moldo-vlahilor”, ne spune că ei ”au spre locuire cu vătaful lor sate mari în ținutul Neamțului”, iar la munte ”având datorie la vreme de războiu să fie tot pe lângă Domn în tabere; iar la vreme de pace să zăbovesc numai cu vânatul și aduc la curte tot felul de fiare: cerbi, oi sălbatice și altele care se află prin codri, pe unele vii, pentru desfătarea Domnului și pe altele moarte, pentru masa lui și pentru aceea sunt scutiți de bir, iar pentru cheltuiala încărcăturii puștilor au leafă deosebită”. Același Cantemir ne mai spune că ”puști purtau numai vînătorii și că Domnii organizau adesea ori vânători mari, întrucât desfătarea aceasta le era foarte plăcută”.

Mai departe se arată că ”celui ce vânează un epure, i se da de Domn ca bacșiș 25 de aspri (monedă turcească de argint n.n.), pentru o vulpe se da 60 , pentru un mistreț un taler, pentru un urs un galben și pentru o ciută 80 de aspri”.

Părintele de la biserica Precista, mergând pe linia cercetării toponimiei regiunii de pe Valea Bistriței, i s-au părut ”vrednice de luat în seamă unele nume ca fiind foarte semnificative, respectiv: Bourul, Sasca, Stăunoiul, Bahrinul, Dealul Maicilor, Prajila, Strighinosul, Cetățuia, Cernegura și Cutul”.

Cât despre Prajila, preotul Constantin Matasă constată faptul că ”este un bot de deal înalt, în marginea Bistriței și în dreptul satului Vânători. De pe acest deal privirea cuprinde tot locul din fața muntelui până la o depărtare de 20/30 km. Se vede toată Valea Bistriței de la Piatra până departe spre Buhuși și toată regiunea din stânga Bistriței, până la mari depărtări spre Nord, unde se ridică semnificativ Movila Mărginenilor, de pe care privirea cuprinde înainte, spre Siret, încă 20-30 de km”.

Continuând, renumitul arheolog socoate că ”Prajila este un nume dat de popor acestui punct de observație de mare însemnătate în vechime, punct care făcea parte ca și Movila Mărginenilor și Pietricica de lângă Piatra, dintr-un sistem de apărare pentru satele din această regiune, sate destul de numeroase aici. Și astăzi sătenii, când de pe un loc se vede departe, spun că locul acela are pravăț, deci Prajila de la Vînători nu poate avea decât această semnificație”.

În ceea ce privește ”Strighinosul care e tot în Vălenii Vînătorilor, cu 2-3 km mai sus, ne vorbește și el despre un loc vechiu de semnalizare pentru apărarea satelor din apropiere. Din știri de bine, poporul a făcut stirghine, cum se numește și un alt deal de la Tazlău, după cum din privire bună a făcut prajilă”.

Așadar, iată câteva aspecte interesante despre așezarea vînătorilor de lângă urbea de la poalele Pietricicăi, cu o încărcătură istorică și emoțională, așa cum numai părintele Matasă știa să o facă!

Prof. Gheorghe Radu