Târgul de vechituri de la Bazar trebuie redeschis

11

O decizie pripită a dus la închiderea târgului de vechituri ce se desfășura duminica în interiorul Bazarului. Câțiva comercianți deranjați și cineva care nu înțelege fenomenul dar are putere de decizie la nivelul firmei Urban au prezentat municipalității o stare de fapt nu tocmai corectă care a dus la decizia închiderii acestei zone comerciale.

Cei de la Urban au prezentat municipalității doar partea negativă, cu cetățeni care fac mizerie, vin cu căruțele și nu sunt tocmai civilizați, dar au uitat să prezinte și partea socială a acestui târg unde oameni amărâți vin și vând ce pot și ei ca să facă un ban pentru a putea supraviețui.

Presupunem că aleșii locali și conducerea primăriei nu au avut timpul necesar să stea de vorbă cu acești oameni care au fost alungați din Bazar și care în proporție de peste 70% sunt cazuri sociale. Le prezentăm noi situația completă a celor care vin la acest târg de vechituri în speranța că se va reveni asupra deciziei și se va relua un obicei care este de zeci de ani și care funcționează nestingherit în toate orașele din România.

Rugăm primăria și mai ales consilierii locali să reanalizeze situația și să revină asupra deciziei de desființare a târgului de vechituri. Acest târg durează doar câteva ore și se desfășoară doar în zilele de duminică, deci dacă se vrea să nu fie permis accesul ”ciudaților” sau asigurarea unui climat de comerț civilizat aceste lucruri se pot realiza fără eforturi deosebite.

Oamenii pe care i-ați vazut în clipul de mai sus chiar nu merită să stea pe marginea drumului în frig și intemperii.

Iosub Robert

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
11 Comentarii
  1. mnjsjanks spune

    Poate cineva să îmi spună unde se află, în momentul acesta, târgul de vechituri?

  2. vasy spune

    ce aveti cu noi oamnei buni cu ce va deranjez ca eu vand in talcioc lucruri care au ramas mici de la copii mei,sau telefonul meu vechi,sau incaltarile pe care nu le mai port,avem copii cu nevoii la scoala,unii dintre cei care vand in talcioc cu bani castigati de acolo si cumpara medicaminte ,mancare e.t.c la unii nu ne ajung salariile de mizerii.sper ca intr-o zi sa veniti si cei care nu ne suportati sa vinede-ti langa noi in talcioc.rutatea din unii oameni este prea mare sa fie suportata de alti.sa aveti sarbatori cu bine.

  3. Vali Valentin spune

    Targul Neamt a deschis bazar,noi l-am inchis halal oras…

  4. Mihaela Fodor spune

    In toata lumea sunt piete de lucruri vechi la piatra neamt s a inchis.ce mai urmeaza?

  5. Darie Cristian spune

    PIAȚA DE VECHITURI E UN RAU NECESAR..ACOLO GĂSEȘTI CE NU MAI AI ACASA…SI SUNT MULTE AMINTIRI

  6. Buntu Avram spune

    S-au adaptat si tot are loc târgul !
    Când era lângă Liceul Sportiv tot pe jos își expuneau marfa, în interiorul curții. Deci nimic nou.
    Și hoții nu-s așa de proști ca unii să vândă furatul în bazar…

  7. Valentin Miron spune

    Să aibă hoții unde să-și vândă produsele

    1. Mirel Andrisoaei spune

      Dar miliţia ce face?

    2. azamfirei marius-catalin spune

      in primul rand domnule valentin nu ma face-ti hot ca nu am furat nimic de la dumneata,eu vand acolo produse pe care unii oameni care isi fac curat prin boxe.prin curti,prin casa, imi aduce mi-e sa le vand ca este pacat sa la arunci cand poti veni la talcioc si sa mai ei un banut pe ele.P.S vreti sa va aduc cazierul ?

  8. Mihaela Podaru spune

    daaaaa

  9. HORCIU DANIEL spune

    Era un loc de unde si eu am cumparat ” vechituri” . Era o zi pe saptamana, Domnule Primar Chitic, VA ROG SA LASATI ZONA VECHE A BAZARULUI DE ” VECHITURI ” sa FUNCTIONEZE !!!! De acolo am cumparat tot felul de …. si am impodobit foisorul din curte !!!! VA ROG DOMNULE PRIMAR !!!!!! Primar comuna SAVINESTI !!!!!!

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate