Șoferul care a accidentat o tânără și a fugit de la locul accidentului, reținut și încarcerat

3

Conducătorul auto care a accidentat, vineri, 16 iunie, o tânără pe trecerea pentru pietoni de pe b-dul Decebal și a părăsit locul accidentului, a fost reținut și încarcerat.

În seara zilei de 16.06.2017, un echipaj de poliţie din cadrul Biroului Rutier Piatra Neamţ a fost sesizat de către un participant la trafic, despre faptul că pe bdul. Traian se deplasează un autoturism marca BMW al cărui conducător auto are un comportament indisciplinat în trafic, în sensul schimbării repetate a benzilor de mers, în viteză şi cu turaţia motorului menţinută la un nivel maxim.

În baza sesizării, echipajul de poliţie a identificat în trafic autoturismul, acesta fiind oprit la culoarea roşie a semaforului electric din intersecţia b-dul. Traian- strada Privighetorii.

Deși i-a fost solicitat conducătorului auto, prin staţia de amplificare a mașinii de poliție să oprească pe partea dreaptă, acesta a demarat autoturismul, fapt pentru care s-a procedat la urmărirea acestuia, fiind folosite semnalele acustice și sonore ale autospecialei de poliție. În intersecţia b-dlui. Decebal cu strada Piaţa 22 Decembrie, conducătorul autoturismului a pătruns pe contrasens pentru a depăşi autovehiculele, care erau oprite la culoare roșie a semaforului electric, iar la revenirea pe sensului său de mers a surprins şi accidentat o tânără care se afla în traversarea străzii pe trecerea pentru pietoni.

După impact, conducătorul auto nu s-a oprit, ci și-a continuat deplasarea către Bicaz, echipajul de poliţie oprind la faţa locului, pentru a acorda primul ajutor victimei.

Imediat s-a luat măsura comunicării semnalmentelor autoturismului şi a posibilelor avarii atât către echipajele în aflate în teren, cât şi către unităţile de poliţie limitrofe, fiind alarmat întreg efectivul Biroului Rutier Piatra Neamţ.

În urma activităţilor informativ-operative desfășurate de polițiști( în circa 2 ore), conducătorul autoturismului a fost depistat pe raza municipiului Piatra Neamţ, fiind un tânăr de 26 de ani, din Dobreni.

Totodată autoturismul a fost găsit ascuns pe un drum forestier, la aproximativ 2 km de sfârşitul străzii Peste Punte.

Conducătorul auto a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind negativ şi i s-au recoltat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei şi a consumului de substanţe psihoactive.

Polițiștii au dispus măsura reținerii tânărului pentru 24 de ore, acesta fiind cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului.

Comunicat IPJ Neamț

Citește și:

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
3 Comentarii
  1. Adrian spune

    Cine ma poate pune in legatura cu mama Denisei sau chiar cu fata. Vreau sa ajut oricum. Multumesc

  2. Răzvan Constantin Zbranca spune

    Bravo. Macar nu a scapat cu , control judiciar sau arest la domiciliu ca altii care au facut la fel. Sper sa ii fie suspendat definitiv dreptul de a conduce un autovehicul.

  3. Paraschiv Ana Maria spune

    Asta nu a lovito pe fata…..a distrus-o pe viata

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate